Antonia, surpriză muzicală la început de an

De: Nicoleta Nicolae / 15.01.2015, 15:00
Antonia, surpriză muzicală la început de an
După ce în urmă cu puţine zile Antonia ne-a lăsat să “tragem cu ochiul” la cel mai recent videoclip al său, acum a sosit momentul să îl urmărim în întregime. Deşi aşa cum ştim cu toţii, artista trece printr-o perioada aparte din viaţa sa, ea nu îşi neglijează fanii, oferindu-le un nou single.

Antonia este acum Chica Loca şi ne îndeamnă să dăm frâu liber viselor noastre şi să nu renunţăm la eforturile de a le îndeplini, indiferent cât de nebuneşti ar putea părea.

Videoclipul filmat în Bucureşti şi regizat de Iulian Moga îl are ca personaj principal pe celebrul dansator Kotoy, unul dintre cei care i-au fost aproape Antoniei încă de la începutul carierei sale. Acesta renunţă la viaţa sa monotonă şi lipsită de satisfacţii şi evadează alături de un grup de tineri cool, făcându-se remarcat prin mişcările sale de dans spectaculoase.

„Prin muzica mea, mă simt aproape de public, de fanii mei. Mi-am dorit să încep acest an cu un single nou şi „Chica Loca” este exact ce mi-am dorit: o piesă energică, numai bună pentru dans. Sper să vă bucuraţi de ea”.

Filmările videoclipului au avut loc în Bucureşti cu doar 6 zile înainte ca Antonia să nască un băieţel de nota 10.

Single-ul “Chica Loca” este produs de baietii de la Play&Win impreuna cu Georgia Ku (INNA – “Take Me Higher”), Erin Beck (songwriter nominalizat la Grammy – “Sexy and I Know It”, “Sorry for Party Rockin’” de la LMFAO, INNA – “Low”) şi Larisa Borza.