Aplicația ce avertizează populația în timp real privind producerea unui cutremur

Apropo.ro / 21.10.2013, 10:00
Aplicația ce avertizează populația în timp real privind producerea unui cutremur
Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat că populația va fi avertizată în timp real, simultan cu autoritățile, cu privire la producerea unui cutremur, printr-o aplicație specială.

Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat duminică, pentru Mediafax, că populația va fi avertizată în timp real, simultan cu autoritățile, cu privire la producerea unui cutremur, printr-o aplicație ce ar urma să fie disponibilă pe telefonul mobil și pe computer, prin internet.

Pentru vremea în București și în alte orașe, consultă vremea apropo

Potrivit lui Costoiu, în prezent, o echipă de specialiști în software lucrează pentru realizarea aplicației care va fi oferită populației de către Guvern și, totodată, se poartă negocieri cu diferite companii, cum ar fi cele de telefonie, în vederea implementării acesteia.

Ne dorim ca, pentru populație, aplicația să fie gratuită, iar mesajele de avertizare să fie transmise, simultan, și la TV și la radio„, a mai spus ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare și dezvoltare tehnologică.

Citește mai multe detalii despre aplicația ce anunță în timp real cutremurul, pe Mediafax.ro