Argentina – Bosnia Herțegovina 2-1. Trupa lui Messi, debut cu dreptul la Campionatul Mondial de fotbal

Apropo.ro / 16.06.2014, 02:54
Argentina - Bosnia Herțegovina 2-1. Trupa lui Messi, debut cu dreptul la Campionatul Mondial de fotbal
Naționala de fotbal a Argentinei, una dintre marile favorite ale Campionatului Mondial, a debutat cu o victorie la turneul final din Brazilia, Messi și ai lui impunându-se, cu 2-1, în partida cu Bosnia Herțegovina.

Sud-americanii au început meciul în forță și au deschis scorul încă din minutul 3, grație autogolului semnat de Kolasinac. Reușita Argentinei a fost un simplu foc de paie, Bosnia Herțegovina demonstrând, timp de mai bine de o oră, că poate fi un adversar extrem de incomod.

Bosniacii au alergat enorm, s-au bătut, în stilul caracteristic, pentru fiecare balon și și-au creat câteva ocazii importante de a marca. Doar lipsa de experiență a bosniacilor la un asemenea nivel și intervențiile fabuloase ale lui Sergio Romero au făcut ca echipa antrenată de Safet Susic să nu egaleze.

Pus în gardă de evoluția tot mai promițătoare a adversarului, Alejandro Sabella, selecționerul Argentinei, a forțat, pe final, cu Higuain, Aguero, Messi și Di Maria în față, astfel că inevitabilul s-a produs în minutul 65. Starul Barcelonei a luat o acțiune pe cont propriu, a reușit un un-doi de senzație cu Aguero, a păcălit doi adversari și a punctat pentru 2-0 cu un șut plasat, la colț.

Susic și-a încercat și el norocul în ultimele minute, forțând cu Ibisevic și Visca în spatele lui Dzeko, dar Bosnia nu a avut forța necesară decât pentru a marca golul de onoare, prin Ibisevic.

Argentina – Bosnia Herțegovina s-a terminat 2-1 și, dacă sud-americanii sunt deja cu gândul la optimi, bosniacii au dat senzația că pot emite pretenții la locul al doilea și o calificare istorică în faza următoare a competiției.

În celelalte meciuri disputate duminică, la Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia, Elveția s-a impus, cu 2-1, împotriva Ecuadorului, iar Franța a trecut la pas, scor 3-0, de Honduras.

Luni sunt programate partidele Germania – Portugalia (ora 19.00) și Iran – Nigeria (ora 22.00), în timp ce marți dimineața, de la ora 01.00, se joacă partida Ghana – SUA.

Rezultatele de la Campionatul Mondial de fotbal din Brazilia le puteți vedea AICI.

Programul complet al Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia îl puteți vedea AICI.