Arhitectii stadionului Wembley refac Lia Manoliu

Apropo.ro / 15.01.2008, 10:20
Arhitectii stadionului Wembley refac Lia Manoliu
Demolarea stadionului Lia Manoliu si constructia proiectului National Arena vor fi coordonate de un consortiu de companii apartinand grupului american Louis Berger.

Demolarea stadionului Lia Manoliu, fost "23 August", si constructia proiectului National Arena, un stadion de 55.000 de locuri, pe acelasi amplasament, vor fi coordonate de un consortiu de companii apartinand grupului american Louis Berger.

Contractul de servicii de consultanta pentru modernizarea si reabilitarea stadionului a fost semnat de Primaria Municipiului Bucuresti si consortiul Louis Berger la finele anului trecut. Valoarea totala de executie a proiectului este estimata la circa 120 de milioane de euro, din care Louis Berger va primi pentru partea de project management circa 1,6 mil. euro, durata de finalizare fiind estimata la circa 32 de luni. Stadionul va fi demolat si apoi construit din nou fara a interveni insa asupra suprafetei de joc, a gazonului, care a fost reabilitat in 2006.

Firma de arhitectura Berger Devine Yaeger, care se ocupa de partea de proiectare, are in portofoliu stadionul Wembley din Marea Britanie, cel mai mare stadion cu toate locurile acoperite din Europa, care poate gazdui pana la 90.000 de spectatori.

"Intr-un astfel de proiect, una dintre cele mai dificile probleme care trebuie rezolvata este cea a asigurarii unui flux cat mai bun de spectatori, atat la intrarea, cat si la iesirea din stadion. Un alt punct sensibil este ca executantul trebuie sa aduca modificarile fara a afecta gazonul, asupra caruia nu se va interveni deloc", de declarat pentru ZF Luis Palmeira, project manager National Arena.

Noul gazon de pe Lia Manoliu a fost dat in primire in 2006, proiectarea reabilitarii suprafetei de joc fiind executata de compania Search Corporation.

Stadionul 23 August a fost inaugurat in 1953, in 1989 fiindu-i schimbat numele in Lia Manoliu. Banii necesari proiectului sunt asigurati de catre bugetul Primariei Municipiului Bucuresti si de la bugetul de stat.

Louis Berger este una dintre cele mai importante companii straine de consultanta si de proiectare in infrastructura din Romania.

Compania are Romania ca sediu regional pentru Europa Centrala si de Est, de unde supravegheaza sau administreaza proiecte in state ca Ucraina, Bulgaria, Polonia sau Slovacia.

Din anul 2005 si pana la finele lui 2007, Louis Berger a obtinut pe piata locala venituri de circa 40 de milioane de euro din consultanta si din proiectare de infrastructura, printre cele mai importante departamente fiind cele de infrastructura rutiera si de mediu, portofoliul de clinenti cuprinzand aproape toate ministerele care au dezvoltat proiecte de infrastructura.