Arnold Schwarzenegger, dat în judecată de un grup de deținuți

Apropo.ro / 09.03.2014, 14:14
Arnold Schwarzenegger, dat în judecată de un grup de deținuți
Actorul Arnold Schwarzenegger a fost dat în judecată de 22 de foști și actuali deținuți americani, care susțin că au fost închiși într-un penitenciar afectat de o maladie mortală, în timp ce era guvernator al statului California.

Un grup de 22 de foști și actuali deținuți a intentat un proces împotriva lui Arnold Schwarzenegger, după ce, în 2009, închisoarea în care erau reținuți s-a confruntat cu o epidemie de „febră a văii” (coccidioimicoză). În acea perioadă, la guvernarea statului american California se afla Schwarzenegger.

Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?

Deținuții susțin că au fost ținuți închiși în acel penitenciar din California, deși se cunoștea faptul că maladia mortală ucisese deja 30 dintre cei care se aflau după gratii.

Arnold Schwarzenegger este pârât în acest proces alături de actualul guvernator al Californiei, Jerry Brown.

Reclamanții cer daune pentru îngrijirile medicale și prejudiciile aduse.

Arnold Schwarzenegger, un republican convins și un activist ecologist, a fost ales, în 2003, pentru un mandat de un an, pentru a duce la capăt mandatul guvernatorului Gray Davis, care a fost destituit. Apoi, starul hollywoodian a fost reales de două ori în această funcție. Afirmând în repetate ocazii că dorește să îi servească pe oamenii din jur, actorul a spus că „va face în așa fel încât lumea să devină un loc mai bun decât acela pe care l-a moștenit”.

Arnold Schwarzenegger și-a reluat cariera de actor după încheierea celui de-al doilea mandat de guvernator, în anul 2011.