Ascultă noul single semnat U2

Apropo.ro / 22.10.2013, 11:30
Ascultă noul single semnat U2
Formaţia irlandeză U2 a anunţat că a lansat un nou single, după trei ani de pauză, melodia apărând pe coloana sonoră a filmului biografic "Mandela: Long Walk To Freedom".

Melodia a fost special compusă pentru filmul „Mandela: Long Walk To Freedom”, bazat pe autobiografia lui Nelson Mandela din 1994, şi în care rolul liderului sud-african este interpretat de actorul britanic Idris Elba.

Prezentat la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto în luna septembrie, lungmetrajul a fost realizat de regizorul britanic Justin Chadwick („The Other Boleyn Girl”, 2008) şi va avea premiera mondială pe 18 decembrie, în Franţa.

 

 

Recent, basistul U2 Adam Clayton a dezvăluit că formaţia intenţionează să scoată un nou album până la sfârşitul lunii noiembrie, conceput ca o continuare a albumului „No Line On the Horizon” din 2009, iar piesele de pe noul disc vor aduce laolaltă mai multe ere şi epoci din cariera grupului U2. Un fragment din cel mai recent single se poate auzi pe fundalul trailerului pentru „Mandela: Long Walk To Freedom”.

„Cred că este un fel de reîntoarcere la U2 de la începuturi, dar dacă vreţi, cu maturitatea din ultimii zece ani. Este o combinaţie între cele două lucruri, şi va fi un hibrid într-adevăr interesant. Suntem în studio. Încercăm să facem astfel încât cele 12 cântece să sune impecabil şi să terminăm până la sfârşitul lunii noiembrie, iar apoi vom putea să ne bucurăm de Crăciun”, a adăugat basistul Adam Clayton.