Asia Express, finala: Marii câştigători

De: Cristiana Trifu / 03.04.2018, 13:32
Asia Express, finala: Marii câştigători
Şapte cupluri de vedete au acceptat provocarea ,,Asia Express”, iar după un maraton de aproape 5000 de kilometri ce se apropie cu paşi repezi de final, doar două echipe se află în acest moment în cursa directă către marele premiu de 30.000 Euro. Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu se vor duela cu echipa Ralukăi şi a Anei Baniciu în cea mai mare confruntare de până acum, confruntare ce le va testa pentru ultima dată limitele. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producţie, cele două echipe de pe podium şi-au croit drum către marea finală, dar parcursul până aici nu a fost deloc uşor. În această seară de la ora 20:00, concurenţii vor păşi în misiunea decisivă, ce va stabili învingătorii celei mai dure competiţii, care a fost printre altele şi o lecţie de viaţă inedită: ,,Asia Express”.

Ana Baniciu şi Raluka au început cursa vieţii lor, după cum o numesc chiar ele, cu multe aşteptări. Cu toate acestea, cele mai curajoase coechipiere mărturisesc că nu şi-au imaginat că vor ajunge atât de departe, dar au plecat în fiecare misiune determinate să-şi învingă toate temerile şi să transforme provocarea unui reality show extrem de dur în cea mai frumoasă experienţă: ,,Mai avem puţin. Înseamnă enorm pentru noi că suntem finaliste, că am ajuns până aici şi că am reuşit să trecem prin toate momentele grele. Ne-am demonstrat că suntem foarte puternice şi că merităm să ne aflăm în această etapă. Acum suntem pregătite să luptăm în ultima misiune, dacă am muncit atât de mult vrem să şi câştigăm.”.

Adversarii fetelor vor fi Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, cei mai vocali dintre concurenţi, care au încântat prin energia pozitivă şi prin determinarea de care au dat dovadă: ,,Ne bucurăm foarte tare că suntem în finală alături de fete, pentru că ştiu să piardă, dar ştiu să şi câştige. În acelaşi timp, ne este şi puţin teamă. Urmează o finală frumoasă, eu asta cred că trebuie să primeze. Va fi o luptă crâncenă, o să ne dorim cu toţii să câştigăm mai mult ca orice, vom da tot ce avem mai bun şi vom încerca să ne autodepăşim. Cine e mai bun va câştiga.”
Probele grele pe care le vor avea de trecut concurenţii în cea mai importantă seară la ,,Asia Express” vor reprezenta o ultimă călătorie în care îşi vor depăşi limitele şi în care vor fi nevoiţi să demonstreze că merită primul loc pe podium. În seara aceasta, de la ora 20:00, vedetele vor începe cursa cu o misiune ce le va cere să refacă o serie de filmuleţe alături de localnici, dar pentru a le realiza aceştia vor fi nevoiţi să-i antreneze în jocul lor. Căutarea indiciilor cheie, în forma emblematică a dragonului, dar şi experienţa masajului thailandez, cea mai renumită tehnică terapeutică, vor face şi ele parte din lista provocărilor etapei finale. O probă ce le va da fiori concurenţilor este Ruleta Deliciilor, unde norocul va dicta meniul concurenţilor. Învârtind ruleta, vedetele se vor confrunta iar cu preparate ce stau la limita dintre fobie şi dezgust, precum scorpionul, gândacii, sau broaştele: ,,Îmi e frică să mă uit. Nu ne-am gândit nicio secundă ce ne aşteaptă aici.“

În primele etape  ,,Asia Express” echipele au experimentat excentricul Vietnam, ce le-a destabilizat toate aşteptările. Laosul a venit ca o gură de aer proaspăt, unde concurenţii au învăţaţ alte tradiţii şi s-au adaptat la o cultură credincioasă şi umilă. Cambodgia i-a secat de inhibiţii, iar sărăcia ţării le-a reconfigurat coordonatele de confort, căci vedetele au dormit în cele mai neobişnuite locuri. Thailanda, ultima ţară din Drumul Dragonului a dus aventura la un alt nivel, iar cursa nebună de pe străzile metropolei asiatice, Bangkok, va marca ultima etapă din cea mai inedită experienţă. În această seară, de la ora 20:00, telespectatorii Antena 1 vor trăi cu sufletul la gură alături de cele două echipe finaliste, pentru că urmează un ultim joc decisiv la finalul căruia vom afla numele echipei câştigătoare, a cuplului care va pleca acasă cu 30.000 de Euro şi amintirea unei experienţe unice- doar la ,,Asia Express”.