Asta da avere: De un milion de ori mai bogat decât Bill Gates!

De: Marian Andrei / 18.07.2013, 15:30
Asta da avere: De un milion de ori mai bogat decât Bill Gates!
Pentru o scurtă perioadă de timp, americanul Chris Reynolds, director de PR în Pennsylvania, a fost cel mai bogat om al planetei. Dacă ar fi fost "pe bune", el ar fi plătit datoria publică de 17.000 de miliarde a Statelor Unite.

„Minunea” s-a petrecut din cauza unei erori a operatorului de plăți online Paypal, care a virat din greșeală în contul americanului suma de 92.233.720.368.547.800 de dolari (92 de mii de miliarde de dolari!!!!!!).

Deși eroarea a fost corectată rapid de Paypal, tranzacția se regăsește în extrasul de cont pe luna iunie primit de Reynolds, care astfel, fără să știe, a fost pentru scurt timp de peste un milion de ori mai bogat decât Bill Gates, care cu 73,7 miliarde de dolari, conduce în topul miliardarilor calculat de Bloomberg.

PayPal a recunoscut eroarea și s-a oferit să doneze o sumă nespecificată unei cauze caritabile alese de Reynolds.

„Este în mod clar o eroare și apreciem că Reynolds a înțeles situația”, se arată într-un comunicat al PayPal.

Întrebat ce ar fi făcut cu banii, fostul multimiliardar a afirmat că probabil ar fi achitat datoria publică a SUA.

Înaintea acestui incident, cea mai mare sumă încasată de Reynolds prin PayPal a fost de „ușor peste 1.000 de dolari”, în urma vânzării unui set de anvelope BMW vintage pe eBay. Reynolds vinde în timpul liber piese auto pe eBay.