Astrologii sunt „vrăjiți” de Obama: îi prezic în unanimitate realegerea

De: Marian Andrei / 30.05.2012, 15:40
Astrologii sunt
Șansele de câștig ale președintelui american în exercițiu la alegerile din noiembrie au reprezentant un punct major de interes la Conferința Internațională a Astrologilor, desfășurată zilele acestea la New Orleans.

Conferința Internațională a Astrologilor are loc odată la patru ani și reunește cei mai de seamă astrologi din întreaga lume. La ediția din acest an, încheiată ieri și care s-a desfășurat pentru a doua oară la New Orleans, un loc cu rezonanțe aparte pentru pasionații de magie, spiritism sau astrologie, au fost prezenți peste 1.500 de astrologi din Statele Unite, Europa, Australia, China, dar și din alte colțuri ale lumii.

S-a căutat în astre răspunsuri la probleme importante pentru omenire, cum ar fi sfârșitul lumii prezis de calendarul mayaș, modalitățile de iesire din criza economică globală, dar și la probleme „mai regionale”, cum ar fi răspunsul la întrebarea „Cine va câștiga alegerile prezidențiale din noiembrie din Statele Unite?

Se pare că Mitt Romney nu va fi ajutat de astre în noiembrie, astrologii fiind de acord, în unanimitate, că noul președinte american va fi tot cel vechi, adică Obama. Charlotte Benson, una dintre participantele la Conferință a sintetizat părerile colegilor ei, declarând că ” profilul (astrologic al ) lui Obama este de de nebătut. Nu îi va fi ușor, dar va câștiga cel de-al doilea mandat”.

Ce au mai prezis astrologii

– Referitor la sfârșitul lumii: „Lumea nu se va sfârși, vom mai avea la dispoziție încă un mileniu. Dar, cu siguranță, vafi o transformare spirituală”.

– Referitor la criza economică: „Va avea loc o ușoară revigorare”.

– Referitor la evenimente meteorologice dezastruoase: „Asupra New Orleans-ului nu se va mai abate un nou uragan Katrina, prea curând!”