Atac terorist la Londra: Un militar a fost decapitat (Video)

Apropo.ro / 23.05.2013, 10:19
Atac terorist la Londra: Un militar a fost decapitat (Video)
Un militar britanic a fost decapitat cu o sabie, iar alte două persoane au fost rănite prin împușcare, în sud-estul Londrei. Autorii atacului au filmat incidentul.

Un militar britanic a fost ucis, iar alte două persoane au fost rănite prin împușcare, în sud-estul Londrei, într-un incident catalogat de Guvernul britanic ca fiind „atac terorist”, informează CNN. Potrivit unor surse citate de postul Sky News, militarul a fost atacat cu o sabie și probabil a fost decapitat, cei doi agresori filmând incidentul.

CNN a postat pe pagina de web o înregistrare video cu unul dintre suspecți, care are în mâinile pline de sânge un cuțit și o toporișcă și care îi spune unui trecător ce s-a întâmplat. Cei doi suspecți, despre care se presupune că ar fi islamiști, l-au atacat cu o sabie pe un militar britanic care făcea parte din efectivele active, decapitându-l. Cei doi agresori au filmat crima și au strigat la sfârșit „Allah Akbar” („Allah este mare”).

 


 

Postul ITV a relatat că are o înregistrare video în care unul dintre agresori afirmă: „Jurăm pe Allah cel atotputernic că nu vom înceta niciodată să luptăm împotriva voastră. Ne cerem scuze pentru femeile care au fost nevoite să vadă așa ceva pe stradă astăzi, dar și pe teritoriile noastre femeile sunt nevoite să vadă atrocități. Voi, locuitori ai Marii Britanii, nu veți fi niciodată în siguranță. Înlăturați Guvernul, căci guvernanților nu le pasă de voi”.

Premierul David Cameron, aflat la Bruxelles, s-a declarat „șocat” de acest incident, convocând Comisia guvernamentală pentru Situații de urgență Cobra.

O femeie care i-a sfidat pe agresorii suspectați de uciderea cu lovituri de cuțit miercuri, la Londra, a unui militar britanic, a declarat că a intervenit pentru că s-a gândit că era mai bine ca „armele să fie îndreptate împotriva unei singure persoane”.

Citește mai multe detalii despre atacul terorist din Londra, pe Mediafax.ro