Ați auzit de grădina zoologică pentru animale din pluș?

De: Gabriela Voicu / 26.11.2013, 16:45
Ați auzit de grădina zoologică pentru animale din pluș?
Un pensionar slovac a inaugurat o "grădină zoologică" pentru animale din pluș, într-un parc public din Bratislava.

Un pensionar slovac a adunat zeci de animale din pluș abandonate de proprietarii lor și a deschis într-un parc public din Bratislava o „grădină zoologică”, spre bucuria copiilor și a părinților acestora.

Vremea apropo îți oferă mai multe informații despre vremea din orașul tău.

Ideea i-a venit lui Tibor Marko, în vârstă de 70 de ani, când a constatat că îi era foarte greu să se despartă de vechii ursuleți din pluș ai copiilor săi, în urmă cu circa un an și jumătate. În același timp, un prieten i-a oferit mai multe animale din pluș.

În prezent, un mic parc public din apropiere de casa lui găzduiește peste 70 de animale din pluș

„Grădina zoologică”, fără cuști, fără garduri, fără bilet de intrare, nici oră de deschidere, a avut mare succes în cartier.