Aura Urziceanu, în criză! „Românii sunt răi la suflet, invidioşi, urâţi, demenţi şi de o laşitate josnică”

De: Cătălina Matei / 04.03.2014, 09:36


Aura Urziceanu, în criză!
Pe blogul personal al Aurei Urziceanu apar cuvinte dure la adresa românilor, făcând totodată referire şi la minorităţile de la noi şi la unele vedete de renume.


Ceea ce scrie pe blogul cunoscutei cântăreţe de jazz pare de-a dreptul ireal şi ridică multe semne de întrebare cu privire la autenticitatea cuvintelor.

Confom ziarulring.ro, Aura Urziceanu (67 de ani) pare hotărâtă să rupă orice legătură cu ţara sa de origine. Cântăreaţa susţine că vrea să renunţe la cetăţenia română, etichetându-i pe foştii săi conaţionali drept „impostori şi refulaţi mintal”.

 Iar „complimentele” sale la adresa poporului român nu se opresc aici… „Românii în majoritate sunt goi, fără conştiinţă, fără suflet, fără educaţie. Sunt 97-98% răi la suflet, invidioşi, urâţi, demenţi şi de o laşitate josnică. Tocmai de aceea renunţ la cetăţenia română! Trebuie să fac un efort mare şi să aranjez obligatoriu să retrag toată arhiva muzicală şi televizată din circuit, să fie retrasă şi din YouTube, şi din Google! Cărţile de 50 de bani scrise până acum n-am cum să le retrag, însă vreau să opresc eventuala redactare a lor pe viitor. Am nevoie să fiu asigurată că radioteleviziunile româneşti vor stopa complet difuzarea vreunei secunde muzicale cu mine, inclusiv Uniunea Compozitorilor etc.”, scrie Aura Urziceanu.