Aurelian Temişan – Greu de convins… la Antena 1

De: Cătălina Matei / 11.02.2008, 00:00
Aurelian Temişan - Greu de convins... la Antena 1
După două emisiuni de divertisment şi un rol în serialul ”Clanu’ Sprînceană”, Aurelian Temişan s-a lăsat cucerit, destul de uşor, de un nou format la Antena 1: ”Cultura modernă”. Nu însă şi de concurenţi, care trebuie să cînte, să danseze şi chiar să se dea peste cap pentru a-l convinge pe Temi să le ofere diferite indicii. Aşa că văru’ Elvis se lasă... greu de convins!

Pînă anul trecut, eram obişnuiţi să-l vedem pe Temişan mai mult în postura de invitat. De cîteva luni încoace însă, Antena 1 mizează pe calităţile lui de prezentator, aşa că i-a dat pe mînă mai multe formate. A început cu ”Noaptea erorilor”, un format filmat vara trecută, la multe grade Celsius. ”La aproape 50 de grade afară şi mai multe în platou, te concentrezi mai greu, iar cămăşile trebuiau des schimbate şi uscate. Avantaj Ramona, care avea rochii de seară foarte decoltate!”, povesteşte Aurelian. De altfel, partenerul Ramonei s-a numărat şi el printre victimele farselor. Între timp, au început filmările pentru “Clanu’ Sprînceană”, dar şi o nouă emisiune – ”Sînt romăn, deci mă distrez”, cu două ediţii speciale de 1 decembrie şi de Revelion. ”După experienţa din decembrie, producătoarea Adela Harnagea şi Antena 1 au venit cu propunerea de a prezenta un nou format de emisiune, începînd din ianuarie 2008. Cînd am auzit titlul emisiunii – , nu m-am aşteptat ca formatul să fie atît de relaxant, prietenos, plin de momente de divertisment. Sînt şase ediţii cu miză mare: 16.000 lei pentru cel care ghiceşte numele vedetei ascunse în căsuţa din platou. Iar concurenţii sînt în stare de orice ca să primească dreptul de a pune întrebări ca să descopere identitatea vedetei misterioase!”. Astfel, Temi răspunde cu ”Da” sau ”Nu”, destul de greu pentru un vorbăreţ fără pereche.

Peripeţii… pe Sprînceană!
De cînd joacă rolul vărului Elvis, în serialul de la Antena 1, Aurelian este luat la întrebări de prieteni, dar şi de… participanţii la trafic. ”Eram pe un bulevard al Capitalei, la volan, şi, la un moment dat, în dreapta mea, mergeau într-o maşină şmecheră doi domni de etnie rromă, care ascultau tare manele. Cînd am ajuns la un semafor, au trecut pe stînga, mi-au făcut semn să las geamul jos şi mi-au zis: , , , . Sînt doar o parte din întrebările pe care mi le adresează vecinii şi cunoscuţii. Rudele mă apostrofează că vorbesc nearticulat sau cu dezacorduri, iar eu trebuie să le răspund tuturor: ”, se amuză Aurelian. Cum comentează soţia lui, actriţa Monica Davidescu? ”Monica, după ce vara trecută, timp de două luni, a fost soţie de fotbalist, eu fiind plecat la Soci, în Rusia, pentru Campionatul Mondial de fotbal al artiştilor, a devenit, brusc, Piranda, soaţa lui Elvis! Şi ea se întreabă ce va urma!”. Chiar dacă nu-l vom vedea prea curînd în rolul de tătic, pe Aurelian îl putem urmări în continuare în spectacolul ”Chicago”, de la Teatrul Naţional, unde joacă pe aceeaşi scenă cu soţia sa, Monica Davidescu. De asemenea, îl putem vedea şi în ”Micul Paris”, la Circul Globus. ”Însă în acest moment, cel mai pretenţios şi solicitant dintre toate, în afara televiziunii, este proiectul muzical la care lucrez şi sper că destul de curînd îi va veni şi lui timpul să-l scoatem pe piaţă”. Despre ce e vorba? Aurelian a lucrat cu Marius Moga şi Smiley la o piesă care va beneficia, probabil, şi de un videoclip, care va fi lansat în curînd. ”E prea devreme să vorbim de un album realizat de cei doi. Deocamdată, am înregistrat această piesă şi vedem ce se întîmplă mai departe”.

Cultura modernă
joi, 20.30, Antena 1