Australia a dejucat patru atentate teroriste dupa 11 septembrie 2001

De: MediafaxFoto / 07.09.2011, 09:54
Australia a dejucat patru atentate teroriste dupa 11 septembrie 2001
Desi nu a inregistrat atentate pe teritoriul sau in ultimii zece ani, Australia a fost permanent sub amenintarea acestora, a declarat ministrul australian al Justitiei, Robert McClelland.

Potrivit acestuia, dupa 11 septembrie 2001, Australia a dejucat patru atentate teroriste de anvergura si a arestat zeci de persoane, majoritatea australieni.

„Majoritatea australienilor cred ca daca ar fi vizati de un atentat, acesta ar fi probabil comis de un strain”, a scris ministrul intr-un comunicat, cu ocazia comemorarii a zece ani de la atentatele din 11 sepembrie.

„De fapt, in ultimul deceniu, patru atentate de anvergura au fost dejucate in Australia. Treizeci si sapte dintre cele 38 de persoane cercetate in aceste cazuri au nationalitate australiana si 21 din cele 38 sunt nascute in Australia”, a precizat ministrul.

Potrivit ministrului, o suta de australieni au murit in atentate comise in strainatate dupa 11 septembrie 2001, dintre care 88 in atentatele care au vizat un club de noapte si un restaurant din Kuta (Bali) in 2002, soldate in total cu 202 morti.

Afla care sunt cele patru mari atentate care puteau sa aiba loc in Australia, pe Mediafax.