Autoritatile din Los Angeles pun impozit pe latratul excesiv

Apropo.ro / 03.11.2011, 13:15
Autoritatile din Los Angeles pun impozit pe latratul excesiv
Din categoria celor mai bizare taxe din lume intra si masura luata de autoritatile din Los Angeles pentru detinatorii de caini.

Conform noilor reguli, proprietarii de caini din Los Angeles, SUA, ar putea fi amendati cu 250 de dolari daca patrupedul lor latra prea tare, si asta la prima abatere. La a doua plangere din partea vecinilor, proprietarul este amendat cu 500 de dolari, iar la a treia cu 1.000 de dolari, daca patrupedul blanos latra prea puternic. Vecinii sunt numai ochi si urechi la intensitatea latratului.

Latratul este considerat excesiv daca este realizat timp de 10 minute sau mai mult, sau intermitent in timp de jumatate de ora, pana la 3 ore.

Aceasta masura luata de catre autoritatile americane vine in urma numeroaselor plangeri din partea cetatenilor, care declara ca nu mai suporta galagia facuta de cainii proprietarilor. Unul dintre reclamanti sustine ca a fost nevoit sa indure noapte de noapte, timp de un an, urletele cainelui din vecini, care, evident, dadea alarma in cartier.