Averea fabuloasă a lui Ion Caramitru. Cât este de bogat

De: Cristiana Trifu / 06.11.2017, 12:59
Averea fabuloasă a lui Ion Caramitru. Cât este de bogat
Ion Caramitru este considerat actorul care a frânt multe inimi de-a lungul unei cariere pe scena teatrului şi a filmului românesc.

Din declaraţia de avere publicată pe site-ul oficial al Teatrului Naţional, aflăm că actorul şi regizorul Ion Caramitru ocupă, din 2005, funcţia de Manager General al TNB, cu un venit anual de 77.928 de lei, ceea ce înseamnă un salariu lunar de aproape 6.500 de lei. La acesta se mai adaugă şi alte venituri provenite din activităţi independente precum colaborări cu reviste, teatru, Tv, cinema, festivaluri şi din venitul soţiei, cu valori declarate de 226.805 lei, respectiv 183 de lei.

Ion Caramitru e căsătorit de 40 de ani cu o colegă de scenă! Cât de frumoasă este Micaela

actorul încasează lunar, o pensie în valoare de aproximativ 4.500 de lei, în timp ce soţia sa, primeşte lunar în jur de 2.900 de lei. Tot în document este precizat că regizorul deţine jumătate dintr-un teren de 1.074 de metri pătraţi la Moeciu de Sus, unde are şi o casă de vacanţă, precum şi alte trei apartamente. Mai deţine şi câteva conturi bancare în lei şi în euro, care depăşesc  200.000 de lei, respectiv 70.000 de euro.
Deţine mobilier în valoare de până la 10.000 de euro.

Printre alte bunuri de valoare, se numără mobilă brâncovenească, cu o valoare cuprinsă între 8.000 şi 10.000 de euro, tablouri realizate de arişti români contemporani, cu valori între 6.000 şi 8.000 de euro, o colecţie de icoane (8.000 – 10.000 de euro) şi alte obiecte şi statuete mici (3.000 – 4.000 de euro).