Avioane NATO vor survola România în misiuni de recunoaștere

De: Marian Andrei / 11.03.2014, 09:30
Avioane NATO vor survola România în misiuni de recunoaștere
Avioane militare NATO vor survola România și Polonia pentru operațiuni de recunoaștere în cadrul crizei din Ucraina, anunță Alianța Nord-Atlantică.

„Consiliul Nord-Atlantic a decis luni trimiterea unor zboruri de recunoaștere Awacs deasupra Poloniei și României”, a declarat un oficial NATO.

Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?

„Aceste zboruri vor spori capacitatea de supraveghere a situației din Ucraina și vor avea loc doar deasupra teritoriului țărilor NATO”, precizează oficialul citat.

Avioanele cu tehnologie Awacs pot supraveghea spațiul aerian pe o rază mai largă decât radarele amplasate la sol.

„Este vorba de o misiune de rutină deasupra țărilor membre NATO”, a precizat diplomatul citat, admițând că NATO nu anunță de obicei aceste misiuni în public.

Avioanele cu tehnologie Awacs vor decola de la baza Geilenkirchen (Germania) și din Waddington (Marea Britanie).