BAC 2011: La munca, nu la facultate!

Apropo.ro / 04.07.2011, 12:04
BAC 2011: La munca, nu la facultate!
6 din 10 absolventi de liceu nu au luat BAC-ul. Romania are nevoie si de palmasi, nu doar de purtatori "ilegali" de diplome.

Am dat BAC-ul in 1997. Romana, matematica,
engleza si educatie fizica. La Liceul Militar ‘Dimitrie Cantemir”,
din Breaza. L-am luat fara sa am parte de avantaje, fara sa am
copiute palmate, de hands-free nici nu pomenesc (cine avea atunci
un telefon mobil era smecher). Pentru ca a fost o voce care spunea
ca cei sub 38 de ani au adus invatamantul romanesc in situatia
actuala, pentru ca au dat, la vremea lor, un simulacru de bacalaureat, tin sa
va spun o intamplare de la proba de educatie fizica, aparent lejera
pentru un elev de liceu militar a carui conditie fizica era peste
media nationala.

La proba de 50 de metri, startul s-a dat in ordine alfabetica,
pe aleea din fata cladirii in care se tineau cursurile. Primele
rezultate erau fabuloase: 5,1 secunde, 5,2, 5,3. Rumoare in
comisie, rumoare in randul nostru. Deja ne gandeam cat va scoate
Bibi, atletul anului, pe numele lui Claudiu Toderel, care reusise
sa scoata 10,9 pe suta de metri. Dupa vreo 4 serii de cate 5,
comisia a oprit proba. Era ireal, asa ca unul dintre elevi le-a
spus ca s-ar putea sa fi masurat gresit traseul. S-a refacut
masuratoarea. Erau fix 42,5 metri in loc de 50. Seful comisiei a
luat foc, vroia sa sesizeze ministerele (Invatamantului si MApN) si
sa anuleze tot bacalaureatul de la Breaza. Ceea ce a aflat si el a
fost ca masuratorile fusesera facute de un membru al comisiei
(profesori veniti din alte licee din Prahova si care priveau cam de
sus liceeni militari, desi Cantemir a fost si cred ca inca sper ca
este un etalon intre liceele din Romania), iar totul s-a remediat
fara scandal. Deci nici macar la 50 de metri nu s-a „copiat”, pe
cand acum picatii de la BAC declara dezamagiti de rezultate ca n-au
putut sa copieze nimic.

In ultimii ani, vazand procentul de
promovabilitate de la BAC, uneori si de 90%, stiam ca marea
majoritate a celor promovati urmau sa dea la facultate. Nu sunt
putine cazurile in care dupa ce s-au chinuit si au chinuit
profesorii in timpul liceului, elevii nu-si vad lungul nasului si,
uneori impinsi de la spate de parinti, se duc la facultate, desi
nivelul lor de pregatire i-ar recomanda mai degraba spre o meserie
care nu necesita master. Sa se faca cizmari de exemplu, sau sa
mulga vacile, sa faca agricultura (pornind de la culesul porumbului
si imprastiat balegarul), sa … orice care nu presupune alt chin
in facultate. Si, in multe cazuri si bani tocati cu eforturi de
parinti care nereusind ei in viata spera sa-si vada copiii
masteranzi, detinatori de MBA, avocati de succes sau PR-isti.

Nu discut cauzele care au dus la
promovabilitatea de 40% la BAC
. Cred ca cine a vrut sa
invete in cei 4 ani de liceu, a luat BAC-ul
.

Cine a preferat sa o arda la o tigara in loc sa mearga la ora de
mate, cine s-a jucat Angry Birds la ora de bio si cei care schimbau
statusuri pe FB in loc sa identifice o circumstantiala, culeg ce au
semanat. Si sper ca cei care au frecat duda 4 ani
sa inteleaga ca tara mai are nevoie si de palmasi, nu doar de
absolventi de facultate. Sa isi inghita orgoliile false de „jmeker”
de Mehedinti sau wherever si sa priceapa ca si munca de jos iti
poate aduce un venit decent. Nu toti ne-am nascut doctori honoris
causa, mai sunt printre noi si oameni a caror vocatie este sa faca
cosuri de nuiele, butoaie sau sa faca mortar pe santiere.

Asa ca dragii mei 6/10, la munca, nu la
facultate
! Tara va va fi recunoscatoare, numai sa munciti
cu tragere de inima, nu in dorul lelii cum v-ati pregatit pentru
BAC!

P.S.: Vad ca si CTP are cam aceeasi parere,

aceste diplome nu mai fac doi bani
!