Baniciu, Kappl & Lipan prezintă: Pasărea Rock

De: Mioara Tronaru / 12.01.2014, 09:00
Baniciu, Kappl & Lipan prezintă: Pasărea Rock
Baniciu, Kappl & Lipan prezintă Pasărea Rock, pe 25 martie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti.

Mircea Baniciu, Josef Kappl şi Ovidiu Lipan Ţăndărică prezintă Pasărea Rock, cel mai nou proiect muzical al celor trei. Deşi s-au mai întâlnit pe aceeaşi scenă în 2013 la diverse festivaluri sau evenimente muzicale, Baniciu, Kappl & Lipan vor susţine concertul de „investire” a trupei Pasărea Rock în data de 25 martie 2014, la Sala Palatului, începând cu ora 19:00. Spectacolul care va dura mai mult de două ore, va fi unul complet: lumini, sunet, scenografie şi costume deosebite, şi va aduce în faţa publicului şi invitaţi speciali.

Cele câteva apariţii ca „supergrup” au fost atât de bine primite de public, încât experienţa de a cânta în această formulă a devenit certitudine. În 2013, Baniciu, Kappl & Lipan au deschis concertul Deep Puple (Cluj-Napoca), au participat la Festivalul Folk You!, ediţiile Vama Veche şi Bucureşti, la spectacolul „Centenar Maria Tănase” din Bucureşti şi au susţinut un concert la Târgu Mureş.

Mircea Baniciu este vocea inconfundabilă a Cantafabulelor, Josef Kappl este unul dintre compozitorii de geniu a celui mai titrat album rock românesc al tuturor timpurilor, iar Ovidiu Lipan Ţăndărică spiritul viu şi energia unui proiect foarte nou şi vechi deopotrivă. Fiecare dintre cei trei a dezvoltat ample proiecte individuale, însă involuntar şi irezistibil se simt atraşi de formula care i-a consacrat. Proiectul este întregit de Vlady Cnejevici – clape, Teo Boar – chitară electrică, Marius Baţu – chitară acustică şi backing vocal.

Invitat special: Mani Neumann, supranumit „violonistul diavolului”, va condimenta spectacolul cu intervenţiile sale diabolice.

Repertoriul stabilit pentru spectacolul de la Sala Palatului include compoziţii de pe albumul Cantafabule; hituri din repertoriul lui Mircea Baniciu; piese reorchestrate, ce fac parte din prima operă rock simfonic românească, Meşterul Manole, care a avut premiera mondială la finele lunii noiembrie 2013, la Timişoara. Acestora li se adaugă noi piese rock cu influenţe din folclorul universal, compuse special pentru acest proiect şi care combină sunetul anilor ’70, cu soundul secolului 21, trecând prin filtrul personal al fiecăruia dintre cei trei muzicieni.

Biletele s-au pus în vânzare în reţeaua Vreau Bilet, la casa de bilete Vreau Bilet din cadrul Unirea Shopping Center, etaj 2, corp central, casa de bilete Vreau Bilet din B-dul Octavian Goga nr. 24, bl. M62, sc. 1, et. 1, ap. 1, interfon 50, sector 3, casa de bilete de la Teatrul Elisabeta – Bdul Regina Elisabeta 45, Arte International – Librăria Eminescu, EuroGSM – Bucureşti Unirii (Unirea Shopping Center – aripa centrală, lifturile exterioare), EuroGSM – Perla (B-dul Iancu de Hunedoara nr.64, Sector 1), EuroGSM – Bucureşti Lujerului (în incinta Hypermarketului Cora Lujerului) şi online pe vreaubilet.ro pentru comenzi de bilete cu livrare prin curier.

Preţ bilet: VIP – 195 Ron; Categ 1 – 165 Ron; Categ 2 – 130 Ron; Categ 3 – 90 Ron; Categ 4 – 60 Ron.