Barajul cu Grecia, meci de 200.000 de euro pentru fiecare tricolor!

De: Marian Andrei / 19.11.2013, 19:30
Barajul cu Grecia, meci de 200.000 de euro pentru fiecare tricolor!
După 16 ani de pauză, reprezentativa de fotbal a țării noastre încearcă calificarea la un turneu final al unui Campionat Mondial. Pentru a-i stimula suplimentar, Mircea Sandu le-a promis tricolorilor jumătate din prima pe care FRF ar urma să o încaseze de la FIFA.

Misiunea tricolorilor este extrem de dificilă după înfrângerea din turul meciului de baraj cu Grecia, 1-3. Echipa noastră are nevoie de o victorie cu 2-0 sau la diferență de trei goluri, pentru a-și asigura biletele pentru Brazilia. 

Meteo în București și în alte orașe pe vremea.apropo.ro

Arena Națională va fi plină la ora meciului, toate biletele pentru returul cu Grecia fiind epuizate în doar doar zile. Nu mai puțin de 50.000 de oameni îi vor încuraja pe tricolori în această seară. Pe lângă dorința arzătoare de a prinde pe ultima sută de metri biletele pentru Cupa Mondială, pe lângă susținerea frenetică de care vor avea parte din partea suporterilor, elevii lui Victor Pițurcă mai au o motivație în plus: prima de calificare la turneul final.

Mircea Sandu le-a promis jucătorilor jumătate din prima pe care FRF ar urma să o încaseze de la FIFA. În cazul unei calificări, forul mondial ar vira nu mai puțin de 9,6 milioane de euro în conturile Federației. Astfel, 4,8 milioane de euro vor rămâne în vistieria FRF, în timp ce restul sumei va intra în buzunarele jucătorilor și ale lui Pițurcă. Mai exact, pentru calificarea la Cupa Mondială fiecare fotbalist din lot își va suplimenta veniturile cu 200.000 de euro.