Bărbat arestat după ce a locuit în casa pentru oaspeți a lui Jennifer Lopez

De: Gabriela Voicu / 24.08.2013, 15:41
Bărbat arestat după ce a locuit în casa pentru oaspeți a lui Jennifer Lopez
Un bărbat pe nume John Dubis a postat pe Facebook mai multe fotografii realizate în casa de vacanță a cântăreței Jennifer Lopez.

Un bărbat pe nume John Dubis a postat pe Facebook mai multe fotografii realizate în casa de vacanță a cântăreței Jennifer Lopez și o serie de comentarii obsesive la adresa „iubitei (sale) soții Jenny”.

Bărbatul a fost arestat după ce gărzile de corp ale vedetei americane l-au descoperit.

John Dubis, în vârstă de 49 de ani, fost pompier, a spus poliției că este fostul soț al cântăreței Jennifer Lopez și că aceasta obișnuia să îi trimită daruri.

Dubis a dormit pe canapeaua din casa pentru oaspeți amenajată pe proprietatea de 10 milioane de dolari din regiunea Hamptons și chiar și-a parcat automobilul în fața reședinței principale a vedetei, în perioada 3-9 august.

Vila lui Jennifer Lopez

Jennifer Lopez nu se afla în reședința principală în perioada în care a avut loc acest incident. Potrivit presei americane, vedeta a obținut deja un ordin de restricție împotriva lui John Dubis și a ordonat o revizuire a măsurilor de securitate de pe proprietatea sa din Hamptons, unde va reveni în curând.

Bărbatul a fost arestat și va fi supus unei evaluări psihiatrice. El a fost acuzat de hărțuire, tentativă de jaf și posesie ilegală a unor instrumente utilizate în timpul jafurilor. Cazul său va fi audiat la tribunal pe 28 august.