Bărbatul care a donat 378 de litri de sânge, în 36 de ani!

De: Gabriela Voicu / 04.06.2013, 16:30
Bărbatul care a donat 378 de litri de sânge, în 36 de ani!
Americanul Harold Mendenhall, in varsta de 84 de ani, a inceput sa doneze sange pe 7 iulie 1977, iar in 36 de ani a donat 378 de litri.

Pe 7 iulie 1977, după ce a aflat ca soția sa are cancer la sân, americanul Harold Mendenhall, din Florida, a început să doneze sânge. Astăzi are 84 de ani și încă face asta.

Mendenhall își amintea perfect ziua 7 iulie 1977, când aflase că frumoasa sa sotie, Frankie, avea cancer la sân. El s-a oprit la prima bancă de sânge pe care a întâlnit-o în cale și a început să doneze, iar până acum a donat de peste 400 de ori.

Frankie a murit șapte ani mai târziu, dar Harold a continuat să doneze sânge. Între timp, și-a pierdut și cei doi copii, dar donând sânge el se simte mai aproape de cei pierduți. Sângele său, puțin „altfel” decât al altora, este bogat în trombocite, care au rol important în coagulare.

Harold Mendenhall

În 36 de ani, americanul a donat 378 de litri! Faptul că a primit bonuri de masă nu l-a impresionat. Le-a vândut, iar banii i-a donat.

Sângele unui donator dintr-o sesiune de donare poate ajuta până la trei pacienți și poate fi folosit în operații. De exemplu, pentru o operație la șold, va fi folosită o unitate de sânge, un bypass cardiac sau un transplant de inimă necesită două unități, iar pentru un transplant de ficat este nevoie de până la șase unități de sânge. Nevoia pentru donatori de sânge crește în timpul verii și în perioada sărbătorilor, pentru că oamenii sunt mai activi și crește riscul accidentelor, potrivit reprezentanților clinicii americane Mayo.