Barcelona – Chelsea: 0-0

Apropo.ro / 28.04.2009, 23:55
Barcelona - Chelsea: 0-0
Ceea ce se astepta sa fie un spectacol total, s-a dovedit a fi doar o partida dezamagitoare, scrie Prosport.

Ceea ce se astepta sa fie un spectacol total, s-a dovedit a fi doar o partida dezamagitoare pentru nivelul competitiei, scrie Prosport.

Tacticizarea excesiva, frica de propria greseala si miza "au ranit” spectacolul fotbalististic, atat de neignorat pana acum in actualul sezon al Ligii. Exact ca la un joc pe calculator, dar unul in care jucatorul intra la sectiunea training, acolo unde inveti tainele jocului, asa s-au jucat primele 45 de minute. Gazdele de pe "Camp Nou” au atacat in marea majoritatea a timpului, in timp ce londonezii, veniti in Catalunia chititi sa nu primeasca gol, s-au multumit doar sa bubuie pana dincolo de mijlocul terenului baloanele periculoase ce ajungeau in preajma careului lui Cech.

Si fazele s-au repetat, pana cand un virus a atins sistemul si a scurtcircuitat, pentru putin timp ce-i drept, cd-ul care rula. Drogba a iesit din rolul dat de calculator si putea sa inscrie daca Valdes nu se opunea de doua ori, in aceeasi faza, la singura actiune ofensiva a lui Chelsea din prima parte.

Si cum jucatorul nostru stia deja cum e cu jocul pe calculator, a trecut in partea secunda la un alt capitol. Au fost accidentari (Marquez), penaltyuri neacordate, cartonase galbene, dar si actiuni de poarta de ambele parti, fara insa ca golul sa apara. Nici macar Eto’o, camerunezul care este aproape de un transfer in Anglia, la Manchester City, pe un salariu de 500.000 de euro pe saptamana, nu a putut marca, singur cu Petr Cech. In retur, cand se va juca cu calificarea pe masa, altele vor fi probabil datele problemei.


Mai multe detalii despre desfasurarea meciului, pe Infosport.ro

Sursa foto: Prosport

Â