Becali: Badoi este jucatorul Stelei

Apropo.ro / 29.05.2007, 09:14
Becali: Badoi este jucatorul Stelei
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunțat, luni, la emisiunea Special, de la Sport.ro, ca mijlocașul Valentin Badoi a fost transferat de la Rapid, pentru suma de 550.000 de euro. Badoi ar urma sa semneze cu Steaua un contract pe trei ani, la revenirea de la

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a anunțat, luni, la emisiunea Special, de la Sport.ro, ca mijlocașul Valentin Badoi a fost transferat de la Rapid, pentru suma de 550.000 de euro.

Badoi ar urma sa semneze cu Steaua un contract pe trei ani, la revenirea de la echipa naționala a României, cu care se afla în cantonament înaintea meciurilor cu Slovenia, din preliminariile Euro-2008. Mijlocașul va avea la Steaua un salariu de 150.000 de euro.

Gigi Becali a povestit ca luni s-a întâlnit cu acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, care a semnat actele pentru transferul lui Badoi, și nu crede ca transferul ar putea eșua din cauza unui eventual refuz al jucatorului. „M-am întâlnit cu Copos, am fost la el la birou. Actele erau facute, dar trebuia sa le semneze el. Le-a semnat, a dat drumul la acte, acum trebuie sa semnam cu Badoi, care este la lot și nu avea cum. Important e ca ne-am înțeles noi, cluburile. Nu cred sa apara surprize, pentru ca el întotdeauna și-a dorit sa vina la Steaua. Badoi este sigur al Stelei”, a spus Becali, care a adaugat ca ar mai dori un jucator de la Rapid, Mugurel Buga, la care gruparea giuleșteana nu dorește, însa, sa renunțe.

Finanțatorul stelist a precizat ca l-a dorit pe Valentin Badoi la Steaua deoarece este un jucator cu experiența și cu un caracter puternic: „Mi-a placut foarte mult baiatul asta. Am spus ca vreau sa construiesc o echipa gen Chelsea, luptatoare, de razboinici. E un jucator cu experiența, nu e emotiv și de asta am nevoie în Liga Campionilor”.

Gigi Becali a precizat ca urmatorul pe lista de achiziții a Stelei este atacantul Adrian Neaga, aflat sub contract cu gruparea sud-coreeana Seongnam, dupa ce transferurile lui Mihai Gurița, de la Farul, și Eric Bicflavi, de la Jiul, au fost finalizate. „Bicfalvi a semnat deja, mai vine înca un baiat de la Jiul, un fundaș de marcaj, nu știu cum îl cheama”, a spus Becali, precizând, însa, ca nu este vorba despre Fabian Teușan, așa cum s-a vehiculat. Becali a precizat ca cei doi jucatori de la Jiul vor efectua perioada de pregatire cu Steaua, urmând sa revina la Petroșani daca nu vor da satisfacție.

La capitolul plecari, Gigi Becali a menționat ca, în afara a patru jucatori la care vrea sa renunțe, înca doi fotbaliști ar putea parasi Steaua: „Sunt jucatori de baza, nu le pot spune numele, care mi-au cerut sa le dau hârtii sa plece, dar vor sa plece numai și numai în strainatate. Nu le-am dat hârtii, dar le-am promis ca le dau drumul”.

Gigi Becali anunțase înca din 16 mai ca la finalul sezonului îl va achiziționa pe mijlocașul Valentin Badoi de la Rapid, urmând sa plateasca suma de 550.000 de euro, însa George Copos a replicat ca „e o prostie”. Tot atunci, finanțatorul stelist a spus ca îl va achiziționa și pe Mugurel Buga, pentru care era dispus sa plateasca 800.000 de euro.

Mediafax