„Bee Movie”, in fruntea box office-ului romanesc

Apropo.ro / 09.01.2008, 14:02
Filmul de animatie "Bee Movie: povestea unei albine" s-a clasat pe prima pozitie in box office-ul romanesc in saptamana 17 - 23 decembrie

Filmul de animatie "Bee Movie: povestea unei albine / Bee Movie", regizat de Steve Hickner si Simon J. Smith, in care Renee Zellweger si Jerry Seinfeld dau voce personajelor principale, s-a plasat in fruntea box office-ului romanesc in saptamana 17 – 23 decembrie, cu incasari de 90.623 de lei.

Filmul de animatie a adus in prima saptamana 5.561 de persoane in salile de cinema, potrivit datelor Agentiei Champions.

"Busola de aur/ His Dark Materials: The Golden Compass", un film fantasy cu Nicole Kidman in rolul principal, a coborat pe cea de-a doua pozitie a clasamentului romanesc, cu incasari de 111.320 de lei. Filmul regizat de Chris Weitz, care ruleaza in Bucuresti, Cluj si Contanta, a fost vazut, in total, de 17.959 de spectatori.

"Alvin si veveritele/ Alvin and the Chipmunks", comedia de animatie cu Jason Lee in rolul principal, regizata de Tim Hill, s-a mentinut pe pozitia a treia in box office-ul romanesc, cu incasari de 67.002 de lei. Filmul prezinta povestea lui Dave, un compozitor ratat, care se trezeste cu trei veverite in casa si de care incearca sa scape, insa cand afla ca ele pot vorbi si canta, compozitorul realizeaza ca poate da lovitura cu ajutorul lor. Filmul a atras in cinematografe 5.526 de persoane.

Pe cea de-a patra pozitie a box office-ului s-a situat, in saptamana 17 – 23 decembrie, comedia "Baiatu’ mamei / Mama’s Boy", cu incasari de 33.573 de lei.

Pe locul al cincilea se afla "Gangster american/ American Gangster", cu Russell Crowe si Denzel Washington, productia inregistrand incasari de 49.784 de lei, in saptamana 17 – 23 decembrie. Filmul in regia lui Ridley Scott, in care un detectiv lupta sa-l prinda pe cel mai temut traficant de droguri al Harlemului, a fost vazut de 3.615 de spectatori. In total, "Gangster american", care a coborat un loc fata de saptamana precedenta, a avut incasari de 127.391 de lei.

Conform agentiei Champions, weekend-ul din 21-23 decembrie, 26.830 de persoane au fost la cinematograf, incasarile ajungand la 390.361 de lei.