Ben Kingsley devine vizirul lui Tutankhamon

De: Carmen Ulian / 15.07.2014, 14:15
Ben Kingsley devine vizirul lui Tutankhamon
Ben Kingsley va juca într-o miniserie TV despre faraonul Tutankhamon, în care starul britanic va interpreta rolul marelui vizir Ay, consilierul principal al liderului egiptean din Antichitate.

Miniseria TV va avea șase episoade și va fi filmată în Maroc și în Canada în toamna acestui an. Producția va avea premiera în 2015 pe postul american de televiziune Spike TV.

„«Tut» este cel mai mare și cel mai ambițios proiect din istoria postului Spike TV. Cine ar putea să conducă mai bine distribuția acestei producții decât unul dintre cei mai mari actori ai generației sale – Ben Kingsley. Personajul pe care el îl interpretează, Ay, reprezintă adevărata putere din spatele tronului lui Tutankhamon. Suntem norocoși să avem în distribuția proiectului nostru un actor de statura lui Ben Kingsley pentru a aduce la viață acest personaj”, a declarat Sharon Levy, directorul executiv al postului Spike TV.

Ben Kingsley nu este străin de roluri care au legătură cu Egiptul Antic – actorul britanic a fost distribuit în rolul unui faraon în următorul film din franciza „O noapte la muzeu”, intitulat „Night at the Museum: Secret of the Tomb”.

El l-a interpretat și pe prințul egiptean devenit profet Moise, în lungmetrajul de televiziune „Biblia: Moise” din 1995.

Cite;te mai multe detalii despre noul rol al lui Ben Kingsley, pe Mediafax.ro