„Beowulf”, pe prima pozitie in box office-ul romanesc

Apropo.ro / 05.12.2007, 12:13
"Beowulf", cu Angelina Jolie si Ray Winstone in rolurile principale, a intrat pe primul loc in box office-ul romanesc.

Filmul de animatie "Beowulf", inspirat din celebrul poem epic cu acelasi titlu, cu Angelina Jolie si Ray Winstone in rolurile principale, a intrat pe primul loc in box office-ul romanesc, obtinand, in saptamana 26 noiembrie – 2 decembrie incasari de 105.865 de lei.

Filmul regizorului Robert Zemeckis, despre povestea razboinicului Beowulf, care l-a ucis pe monstrul Grendel, a fost vazut, in prima saptamana de prezenta in salile de cinematograf din Romania, 8.600 de spectatori, potrivit agentiei Champions.

O alta premiera, "Noaptea e a noastra"/ "We Own The Night", o drama desfasurata pe fundalul conflictelor sangeroase din anii ’80, dintre politia New York-ului si mafia ruseasca, s-a clasat pe locul doi, saptamana trecuta, in box office, cu incasari de 63.672 de lei.

Comedia romantica "Cat dureaza o casnicie" / "The Heartbreak Kid", cu Ben Stiller în rolul unui mire tomnatec de 40 de ani, care se casatoreste pripit cu o femeie mult mai tanara despre care nu stie aproape nimic, a ajuns pe locul al treilea in preferințele spectatorilor, avand incasari de 88.293 de lei. Filmul a fost vazut de 6.712 de spectatori.

Pe locul al patrulea in clasamentul romanesc s-a plasat, in saptamana 26 noiembrie – 2 decembrie, premiera regizorului Robert Redford, "Leii mor pentru miei"/ "Lions for Lambs", cu incasari de 47.767 de lei. Filmul cu Tom Cruise, Meryl Streep si Robert Redford in rolurile principale, care prezinta povestea mai multor persoane implicate in lupta impotriva terorismului, a atras, într-o saptamana, in cinematografe, 2.861 de persoane.

"Sidney White si cei sapte tocilari"/ "Sidney White", varianta moderna a povestii clasice "Alba ca Zapada", in care personajul principal merge la colegiu, a avut incasari de 60.289 de lei, in saptamana 26 noiembrie – 2 decembrie, filmul fiind vazut de 4.681 de spectatori. In cele doua saptamani de prezențăta in cinematografele romanesti, productia a adus incasari de 110.307 de lei.

Documentarul lui Alexandru Solomon despre Europa Libera, "Razboi pe calea undelor", care a intrat vineri in cinematografe, a fost vizionat, in weekend, de 142 de spectatori.

Conform agentiei Champions, weekend-ul trecut, 31.023 de persoane au trecut pragul salilor de cinematograf, incasarile ajungand la 449.162 de lei.