Beyonce, cea mai bine plătită vedetă sub 30 de ani

Apropo.ro / 30.07.2010, 12:52
Beyonce, cea mai bine plătită vedetă sub 30 de ani
Beyonce Knowles s-a situat pe prima poziţie a topului din 2010 al celor mai bine plătite celebrităţi care nu au împlinit încă vârsta de 30 de ani, realizat de revista Forbes.

Pe prima poziţie s-a situat cântăreaţa americană de R&B
Beyonce Knowles, în vârstă de 28 de ani, care a obţinut în această
perioadă venituri de 87 de milioane de dolari.

Poziţia a doua este ocupată de cântăreaţa americană Britney Spears,
de 28 de ani, care, în ultimele 12 luni, a obţinut venituri de 64
de milioane de dolari.

Cântăreaţa Lady Gaga, de 24 de ani, s-a clasat pe locul al treilea,
cu venituri de 62 de milioane de dolari obţinute în ultimele 12
luni.

Adolescenta Miley Cyrus, de 17 ani, ocupă poziţia a patra, cu
venituri de 48 de milioane de dolari obţinute în ultimul an, graţie
serialului care a făcut-o celebră „Hannah Montana”, rolurilor din
lungmetrajele „The Last Song” şi „Hannah Montana” şi unui turneu de
promovare a albumului „Can’t Be Tamed”, care a cuprins 57 de
concerte.