Biozahard pentru prima dată în România

De: Mioara Tronaru / 04.05.2013, 10:00
Biozahard pentru prima dată în România
Trupa americană Biozahard este cea mai recentă confirmare de pe afişul B'ESTFEST Summer Camp 2013, aflându-se de altfel la primul lor show în România.

Ediţia din acest an a festivalului va avea loc în weekendul 5-7 iulie, în B’ESTFEST Park – Bucureşti, Tunari, printre artiştii confirmaţi deja numărându-se Texas, Nas, Nneka, Chase & Status live, Enter Shikari, Tiamat, Soilwork, Noisia, Joker şi Friction.

Originară din Brooklyn, New York, Biozahard a luat fiinţă în anul 1987, fiind recunoscută ca una dintre primele trupe ce a introdus în genul hardcore punk elemente metal, groove şi influenţe hip hop. “Biohazard”, albumul de debut, a fost lansat în anul 1990, urmat doi ani mai târziu de “Urban Discipline”, material ce a fost vândut în peste un milion de copii în întreaga lume şi de pe care a fost extras şi unul dintre cele mai cunoscute single-uri ale trupei, “Punishment”.

Vara aceasta, Biohazard se va afla pentru prima dată în România, pe 6 iulie în cadrul B’ESTFEST Summer Camp 2013.