Bobby Stoica a părăsit trupa Voltaj

Apropo.ro / 07.12.2012, 10:30
Bobby Stoica a părăsit trupa Voltaj
Compozitorul și clăparul trupei Voltaj, Bobby Stoica (Mihai Stoica, pe numele real), a decis să părăsească formația după 13 ani.

„Creierul” trupei Voltaj Bobby Stoica, 36 de ani, a decis să părăsească grupul, după 13 ani de muzică alături de ei. Motivele care au condus la această separare de colegi nu se cunosc încă.

Surse apropiate artistului spun că de vină ar fi fost discuțiile lui cu ceilalți colegi, mai ales că el era compozitor și pentru alți artiști.

Voltaj

Trupa Voltaj

Un alt motiv ar fi reprezentat de neînțelegerile pe teme financiare între el și Gabi Constantin.

Deși plecarea clăparului nu a fost confirmată oficial nici de acesta, și nici de ceilalți membri ai formației, în urmă cu două zile, Călin Goia, solistul „Voltaj”, și-a liniștit fanii, spunând că trupa nu se va destrăma niciodată.

Voltaj merge mai departe, în nici un caz nu o să ne despărțim. Nu s-a pus niciodată problema ca trupa să se desființeze. Ba mai mult, acum lucrăm pentru lansarea unui nou single. Voltaj continuă și, până la urmă, nimeni nu e de neînlocuit„, a declarat Călin Goia.