Bogdan Stanoevici, dezvăluiri cu lacrimi în ochi

De: Alexandra Necsoiu / 15.11.2018, 13:30
Bogdan Stanoevici, dezvăluiri cu lacrimi în ochi
Cu lacrimi în ochi, actorul Bogdan Stanoevici face mărturisiri emoţionante, astăzi, de la 17.30, la “CulTOUR”, retrăind emoţiile celei mai frumoase zile din viaţa lui. Acesta îşi deschide sufletul şi vorbeşte despre un moment care l-a marcat.

“CulTOUR” continuă şi astăzi discuţia cu actorul Bogdan Stanoevici, pe care telespectatorii îl pot urmări în serialul “Fructul oprit”, în rolul lui Marius Cristescu, interviul atingând un subiect care l-a emoţionat extrem de mult pe acesta. Întrebat ce zi i-ar plăcea să retrăiască, el a vorbit despre cea în care a fost admis la facultate, zi în care i-a oferit o bucurie imensă mamei sale. “Când i-am spus mămicii mele că am intrat la Institutul de Teatru, am văzut atâta fericire în privirea ei, încât cred că nu există lucru mai frumos decât asta. Mama a spus că îi mulţumeşte lui Dumnezeu că, în ciuda sacrificiilor şi a tot ce a fost nevoită să sufere de-a lungul anilor ca să mă crească singură, Dumnezeu a răsplătit-o dându-i un băiat ca mine, care iată acum a intrat la Facultatea de Teatru”, a povestit Stanoevici, cu lacrimi în ochi, la “CulTOUR”.

Acesta a vorbit şi despre cele mai de preţ valori ale sale. “Adevărul, pe care l-am spus întotdeauna şi care m-a costat de foarte multe ori, şi fidelitatea faţă de un prieten sau faţă de o persoană iubită. Nu am încălcat niciodată aceste noţiuni, care mi se par esenţiale”, a spus Bogdan Stanoevici, în cadrul emisiunii prezentate de Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman. Telespectatorii pot urmări interviul integral, astăzi, de la ora 17.30, la Happy Channel.