Bolivia va deveni prima țară care va conferi drepturi legale Pământului

De: Marian Andrei / 11.04.2014, 17:15
Bolivia va deveni prima țară care va conferi drepturi legale Pământului
Atunci când va fi aprobată Legea Pământului, Bolivia va deveni prima țară care va oferi drepturi legale naturii și un statul de egalitate cu ființele umane.

Elaborată de un grup format din cinci mișcări sociale, în consens cu politicienii, legea promovează traiul în armonie cu Pământul, pentru asigurarea „binelui colectiv”.

Guvernul bolivian va fi obligat de această lege să acorde prioritate bunăstării cetățenilor săi și lumii naturale. Economia va trebui să funcționeze în limitele naturii iar tehnologiile vor trebui să eficientizeze energia regenerabilă.

Pe plan internațional, Guvernul va avea obligația de a pleda pentru pace și eliminarea tuturor armelor nucleare, chimice și bacteriologice.

Legea, în forma ei finală, este de așteptat să fie adoptată în următoarele luni, fiind puțin probabil să se confrunte cu o opoziție semnificativă.

Iată câteva dintre drepturile acordate Pământului de această lege:

– Dreptul de a fi menținute integritatea vieții și a proceselor naturale;

– Dreptul de a nu fi modificată genetic structura celulară;

– Dreptul de a asigura ciclurile proceselor vitale fără intervenție umană;

– Dreptul la apă curată;

– Dreptul la aer curat;

– Dreptul de a fi păstrat echilibrul naturii;

– Dreptul de a nu fi poluat cu reziduuri toxice sau radioactive;

– Dreptul de a nu fi afectat de mega-proiecte de infrastructură și de dezvoltare care ar afecta echilibrul ecosistemelor și aș comunităților locale.