Brazilia: Acoperișul unui stadion de Cupă Mondială, prăbușit parțial

De: Marian Andrei / 03.03.2014, 16:45
Brazilia: Acoperișul unui stadion de Cupă Mondială, prăbușit parțial
Chiar dacă au mai rămas doar trei luni până la debutul Cupei Mondiale din Brazilia, organizatorii au încă probleme cu infrastructura.

Sâmbătă, cu doar câteva minute înainte începerii meciului de campionat dintre Cruzeiro și Minas Futebol, mai multe bucăți de metal din acoperișul stadionului Mineirao din Belo Horizonte, care va găzdui jocuri din cadrul turneului final, au căzut pe teren în timpul unei furtuni.

Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?

Nimeni nu a fost rănit în urma prăbușirii celor trei piese de metal care aveau rolul de a colecta apa de pe acoperișul arenei.

Bucățile de metal au căzut pe teren, în apropierea băncilor de rezerve, și mari cantități de apă au curs direct în tribunele stadionului care va găzdui șase meciuri, inclusiv una dintre semifinale.

Potrivit meteorologilor, starea vremii nu a fost „anormală” pentru această perioadă a anului, ceea ce readuce în atenție problemele celor 12 arene care vor găzdui meciuri contând pentru Cupa Mondială.