„Buletin de Bucuresti”, acum si in varianta nigeriana

De: Marian Andrei / 06.01.2012, 15:55
20 de cetateni nigerieni au platit cate 5.000 de euro pentru a se casatori cu femei de nationalitate poloneza si a obtine astfel o carte de sedere permanenta intr-un stat membru al Uniunii Europene (UE).

In urma unei anchete vizand o retea de organizare a casatoriilor, 31 de persoane sunt urmarite in justitie la Katowice, a afirmat o purtatoare de cuvant a Parchetului local.

Principalii organizatori erau patru nigerieni si patru cetateni polonezi, dintre care trei femei. Complicii nigerieni se ocupau de formalitatile administrative la ambasada Nigeriei, in timp ce colaboratorii polonezi cautau femei pentru a se casatori in schimbul unei sume de bani.

Femeile care acceptau sa se casatoreasca cu nigerieni, aproape fara sa ii cunoasca, primeau cate 3.000 de euro, achitati in trei transe: prima inainte de incheierea uniunii, a doua dupa casatorie si ultima dupa obtinerea autorizatiei de sedere de la administratia regionala, a explicat ea.

Actul de acuzare, formulat in urma unei anchete de trei ani si jumatate, se refera la 20 de casatorii fictive, incheiate la Varsovia, Chorzow si Pruszkow.