Calea Victoriei se transformă în zonă de promenadă

De: Carmen Ulian / 14.01.2015, 17:00
Calea Victoriei se transformă în zonă de promenadă
La dorința bucureștenilor, primarul Sorin Oprescu va transforma Calea Victoriei, în weekend-uri, în loc de promenadă, anul acesta.

În cadrul unei discuții online cu cititorii Hotnews.ro, primarul Sorin Oprescu a declarat că intenționează ca de la jumătatea lui 2015, sâmbăta și duminica, să transforme Calea Victoriei în stradă pietonală. Pentru început secțiunea cuprinsă între Piața Victoriei și Hilton. Va urma apoi porțiunea de drum de la Statuia lui Carol spre Bd Elisabeta, apoi de aici spre Splaiul Unirii.

”De-a lungul a patru ani 480.000 de oameni mi-au cerut să fac Calea Victoriei cum era în interbelic. Sâmbăta și duminica dacă te plimbai pe Calea Victoriei nu aveai ce face. Acum au început să apară cafenele și resturante și ai unde să îți plimbi copiii. Am făcut pista de biciclete fiindcă face parte din axa Nord-Sud și este la cererea bicicliștilor. Sunt totuși 480.000 de oameni care au cerut asta”, a spus Sorin Oprescu.

” De cinci ani, Bd. Kiseleff, între str. I Mincu și Piața Victoriei, este folosit pentru activități sportive în aer liber în fiecare weekend pe timpul verii. Intenționăm ca de la jumătatea acestui an, sâmbăta și duminica, să transformăm Calea Victoriei, între Piața Victoriei până la Hilton, în stradă pietonală. A doua fază va fi de la statuia lui Carol la bd. Regina Elisabeta. A treia fază va fi de la bd. Regina Elisabeta până la Splai, ca o prelungire a Centrului Istoric”, a mai adăugat primarul Sorin Oprescu.