Calea Victoriei va avea doar două benzi de circulație

Apropo.ro / 19.02.2014, 10:15
Calea Victoriei va avea doar două benzi de circulație
Calea Victoriei va fi restrânsă la două benzi de circulație, pentru a face loc trotuarelor și pistelor pentru bicicliști.

Segmentul cuprins între Piața Victoriei și Calea Griviței va avea două benzi de circulație, după ce se va desființa o bandă și jumătate. Acest lucru se va face pentru a se permite lărgirea trotuarelor și trasarea pe carosabil a pistelor pentru bicicliști.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Primăria Capitalei a anunțat că lucrările vor demara în jurul datei de 24 februarie și vor dura până pe 1 august 2014. 

Piața Victoriei vine cu un nou concept de zonă centrală, cu spații pietonale și spații publice. Vrem să realizăm niște trasee care să pună în valoare frumusețile Bucureștiului. Vor rămâne doar două benzi de circulație, se vor lărgi trotuarele și se vor face două benzi mari de biciclete„, a explicat Ioan Dedu, directorul Direcției de Infrastructură din Primăria Capitalei.

Pistele pentru bicicliști vor fi delimitate de benzile de circulație, prin borduri înalte de 10 centimetri, iar trotuarele, prin bolarzi.

În ceea ce privește traficul rutier, acesta se va desfășura pe două benzi de circulație cu sens unic, creându-se, în preajma intersecțiilor, o a treia bandă de încadrare pentru virajul la stânga sau la dreapta.

Odată cu deschiderea bulevardului Buzești-Berzei-Uranus, care este alternativă la Calea Victoriei și b-dul Lascăr Catargiu deoarece preia o parte importantă dintre mașinile care traversează orașul de la Nord la Sud, este posibilă extinderea trotuarelor de pe Calea Victoriei, pentru a readuce acest bulevard la ceea ce reprezenta el de fapt: zonă de promenadă a Centrului Bucureștiului. Lucrările de modernizare vor viza și amenajarea pistelor pentru bicicliști. Spațiul necesar acestor lucrări va fi obținut prin renunțarea la o bandă și jumătate din carosabil„, a declarat primarul general Sorin Oprescu. 

Proiectul presupune și modernizarea retțelei de iluminat public, refacerea spațiilor verzi și a mobilierului urban.  Costul lucrării se ridică la 8.700.000 lei