Călin Geambaşu, despre familia sa: ”Nu bătăile au durut, umilinţele au durut cel mai tare”

De: Cristiana Trifu / 18.11.2017, 11:53
Călin Geambaşu, despre familia sa: ”Nu bătăile au durut, umilinţele au durut cel mai tare”
Cunoscutul cântăreţ Călin Geambaşu a acceptat să vorbească despre problemele incredibile prin care a trecut atât în copilărie cât şi în adolescenţă. În cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”, ediţie realizată chiar în casa artistului, acesta face mărturisiri de-a dreptul cutremurătoare.

Călin Geambaşu susţine că a fost agresat în copilărie de nenumărate ori, însă cel mai tare l-au durut umilinţele la care a fost suspus de-a lungul timpului.

”Nu bătăile au durut, umilinţele au durut cel mai tare. Vă voi spune una dintre umilinţele soft, pentru că nu le pot spune pe cele mai nasoale. Tata mă certase, nu ştiu ce făcusem prin casă. M-a trimis la mine în cameră, eram pedepsit. M-am dus, ştiam că dacă am greşit sunt pedepsit. Şi la mine în cameră eu am început să mă joc cu jucăriile pe care le aveam. Pe vremea aia nu era ca acum, nu erau atâtea jucării. Jucăriile mele erau fraţii mei. Nu aveam fraţi, aveam aceste jucării. După jumătate de oră a venit la mine şi, nervos că nu am înţeles că sunt pedepsit şi că îndrăzneam să mă joc, m-a pus să-mi iau toate jucăriile şi să le arunc una câte una, cu mâna mea, la ghenă. Când am ajuns la ultima jucărie, urusleţul Jimi, eu am vrut să mă duc cu el pe ghenă. Nu eram conştient ce se va întâmpla dacă eu chiar mă duc pe ghenă, credeam că doar voi ajunge într-un loc în care mirosea urât. Abia atunci, după ce m-a întrebat ce vreau să fac şi i-am spus, s-a înduplecat şi mi l-a lăsat pe Jimi. Tatăl meu m-a bătut rar, dar el a fost cu umilinţele. Am fost descălţat şi târât prin clase aiurea pentru că am întârziat 4 minute la ora de pian”, povesteşte Călin Geambaşu în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”.

Artistul mărturiseşte că şi-a iertat tatăl după ce acesta şi-a recunoscut greşelile, însă pe mama sa nu o va ierta niciodată.

”Cu mama din acte nu mai am şi nici nu-mi doresc vreo relaţie. M-a suspus mereu unui comportament agresiv şi deviant. Acolo este un subiect închis”, mai spune Călin Geambaşu.

Despre multele umilinţe din copilărie şi adolescenţă, despre relaţia cu tatăl său, dar şi despre felul cum reuşeşte acum să-şi gestioneze el conflictele în propria familie, cu partenera sa de viaţă şi copilul, Călin Geambaşu vorbeşte în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”, difuzată duminică, de la ora 16.30, la Antena Stars.