Călin Goia, pe scenă alături de Conchita Wurst şi Dana International

De: Nicoleta Nicolae / 15.05.2015, 09:00
Călin Goia, pe scenă alături de Conchita Wurst şi Dana International
Călin Goia, solistul trupei Voltaj, se numără printre cei zece concurenţi ai Eurovision 2015 invitaţi la balul caritabil anual "Life Ball" din Viena, la care cântăreţul român va interpreta alături de Conchita Wurst şi Dana International celebra piesă "Waterloo", a trupei ABBA, informează TVR.

Extravaganţă, glamour, momente artistice speciale şi discursuri emoţionante – sunt cuvintele de ordine pentru evenimentul caritabil „Life Ball”, care va fi găzduit în Primăria Vienei, sâmbătă seară. Aceasta este una dintre cele mai importante manifestări din lume dedicate luptei împotriva SIDA, iar Călin Goia se numără printre cei doar zece artişti concurenţi la Eurovision care au fost invitaţi să participe la acest bal exclusivist, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de reprezentanţii TVR.

Solistul trupei Voltaj va urca pe scena „Life Ball” din Viena alături de două dintre cele mai sonore nume lansate de Eurovision: Conchita Wurst şi Dana International. Împreună, ei vor interpreta celebra piesă „Waterloo”, cu care trupa ABBA câştiga cel mai important concurs muzical european, în 1974. Laureen şi trupa Jedward sunt alţi artişti care s-au remarcat la Eurovision şi care vor cânta în cadrul elitistului eveniment.

Printre cei care au confirmat deja prezenţa la „Life Ball” se numără actriţa Charlize Theron, cântăreţele Paula Abdul şi Mary J. Blige, iar artistul Elton John, a cărui fundaţie „Elton John AIDS Foundation” este parteneră a fundaţiei organizatoare „AIDS Life”, şi-a anunţat şi el intenţia de a participa la acest eveniment. Spectacolul va fi proiectat pentru publicul larg pe ecrane, în piaţa din faţa Primăriei vieneze.