Femeile care se simt amenințate de vârsta a treia pot lua exemplu de la frumoasa Cameron Diaz. Actrița a împlinit 40 de ani în august și spune că se simte mai bine decât la 25 de ani.
„Pentru prima dată în viață sunt mulțumită”, a declarat Diaz, potrivit Daily Mail.
„Să îmbătrânești este partea cea mai frumoasă a vieții. Acum, de exemplu, știu mai multe decât am știut vreodată. Mă cunosc mai bine și mă simt mai capabilă ca oricând”, a mai spus frumoasa actriță.
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.apropotv.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2Fmedia%2F7241%2F10153742%2F2-cameron2.jpg)
Cameron Diaz
Iar încrederea în sine a demonstrat-o într-un pictorial incendiar pentru revista Esquire, în care apare îmbrăcată într-o costumație sexy, neagră, formată din ciorapi peste genunchi și corset din latex.
În ciuda vârstei, Cameron Diaz a spus că încă nu exclude posibilitatea de a avea copii.
Întrebată de ce nu s-a căsătorit niciodată, actrița a răspuns glumind: „Sunt deșteaptă!”. Ea a mărturisit totuși că s-a gândit de trei ori să se mărite în Las Vegas, însă căsătoria și viața de familie nu au fost pe primul plan pentru ea.