Când a apărut prima grădină zoologică

De: Marian Andrei / 24.02.2015, 19:00
Când a apărut prima grădină zoologică
Acum aproape 3.000 de ani, un împărat chinez avea o mare colecție de animale. Dacă împăratul studia aceste animale și modul lor de viață, atunci putem spune că aceasta a fost prima grădină zoologică potrivit definiției din zilele noastre - un loc unde animalele sălbatice sunt ținute pentru a fi văzute de oameni și studiate de specialiști.

Obiceiul de a ține animale sălbatice pe lângă casă vine din vechime și avea mai multe scopuri. Unul dintre ele era de a avea hrana la îndemână, pentru a nu mai fi nevoiți să plece la vânătoare. Un altul, era de a arăta celorlalți cât de avuți și de puternici sunt posesorii.

Primele grădini zoologice din Europa au apărut în secolul al IX-lea, iar în următorii 800-900 de ani aproape toate marile orașe aveau propriile lor grădini zoologice.

Cele mai mari grădini zoologice din lume sunt cea din San Diego, California, cea din Londra și cea din Berlin.