Judetele din jumatatea sudica a tarii au fost atentionate de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD) asupra faptului ca dupa-amiezele de sâmbata si duminica vor fi caniculare iar indicele de comfort termic va depasi pragul critic de 80.
Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din MMDD a remis atentionarea – elaborata de Administratia Nationala de Meteorologie – Prefecturilor din Arges, Bucuresti, Braila, Buzau, Calarasi, Constanta, Dâmbovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Ialomita, Ilfov, Mehedinti, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea si Vrancea.
În textul documentului se precizeaza ca sâmbata si duminica, pe arii extinse din Oltenia, Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei vremea va fi „caniculara” în orele dupa-amiezei, cu valori ale temperaturii aerului cuprinse între 35 si 38 de grade.
În aceleasi regiuni, indicele temperatura- umezeala (indicele de confort termic) va atinge si chiar depasi pragul critic de 80 de unitati.
Mai mult, starea de disconfort termic se va mentine si noaptea, când temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade Celsius în zonele de câmpie.
Totusi, în cursul zilei de sâmbata, în majoritatea zonelor tarii vor aparea si ploile torentiale, însotite chiar de vijelii si fulgere.