Cântăreţul Marc Anthony, dat în judecată. Motivul e uimitor

De: Nicoleta Nicolae / 25.06.2015, 08:00
Cântăreţul Marc Anthony, dat în judecată. Motivul e uimitor
Cântăreţul Marc Anthony a fost dat în judecată din cauza unei serii de concerte pe care ar fi trebuit să le susţină în Europa, informează contactmusic.com.

Artistul a fost dat în judecată de o companie de divertisment olandeză, care spune că Marc Anthony şi-a dat acordul pentru a susţine o serie de concerte – organizate de acea companie – în Marea Britanie (Londra), Olanda (Rotterdam) şi Spania (Barcelona şi Madrid).

În documentele depuse la Curtea Supremă din Manhattan, New York, managerii companiei olandeze R&J Entertainment and International Creative Talent îl acuză pe Marc Anthony de faptul că a renunţat la acele concerte, în favoarea altor show-uri, organizate de o firmă rivală.

Marc Anthony trebuia să cânte şi în România anul acesta, însă concertul său, programat pe 31 martie – după ce iniţial a fost stabilit pe 19 mai 2014 -, la Sala Palatului din Capitală, a fost anulat, în contextul în care „echipa de management a cântăreţului a decis ca artistul să nu mai performeze în ţările din Europa centrală şi de est, din motive care nu au fost menţionate”, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, pe 13 martie, de organizatorii evenimentului.

Marc Anthony este unul dintre cei mai influenţi artişti ai timpului său şi un adevărat ambasador al muzicii şi culturii latino. A primit numeroase discuri de aur şi platină. Lista sa de premii Grammy a început în 1998 cu trofeul pentru cea mai bună interpretare latino/ tropical, pentru „Contra la corriente”, urmat de Grammy pentru cea mai bună piesă a anului 1999, pentru „Dímelo”.

Condus în parte de succesul single-ului „I need to know”, Marc Anthony a lansat albumul de debut în limba engleză, ajungând la statutul de artist premiat cu triplu disc de platină în Statele Unite ale Americii. În 2005, Marc Anthony a primit două premii Grammy, unul pentru cel mai bun album pop latino, pentru „Amar sin mentiras”, şi un altul pentru cel mai bun album tropical al anului, pentru „Valió la pena”.

Marc Anthony a câştigat de-a lungul carierei sale 18 premii Lo Nuestro – cel mai mare număr de astfel de trofee primite de un artist.

Marc Anthony a îmbinat actoria şi cariera de muzician. A apărut în filme precum „Regii distrugători/ The Substitute”, „Noaptea cea mare/ Big Night”, „Virus distrugător/ Hackers” şi în producţii pe Broadway.