Caravana Minimax porneşte într-o nouă aventură!

Apropo.ro / 15.06.2010, 12:56
Caravana Minimax porneşte într-o nouă aventură!
Caravana Minimax porneşte din nou la drum şi vine în oraşul tău! În perioada 24 iunie – 4 iulie, Autobuzul Magic, binecunoscutul serial de desene animate de la Minimax, depăşeşte limitele televizorului şi porneşte într-o aventură reală, plină de surprize prin ţară.

Echipat cu cele mai diverse jocuri educative, ecrane imense,
panouri interactive şi nu în ultimul rând, jucării, Autobuzul Magic
va pleca în excursie alături de echipa Minimax şi va petrece câte o
zi întreagă în oraşele Oradea, Sibiu, Braşov, Bucureşti, Brăila,
Galaţi, Constanţa şi Mangalia.

Copiii alături de părinţi sunt aşteptaţi să descopere lucuri noi şi
interesante, curiozităţi ale naturii, experimente şi jocuri din
domenii numeroase precum ştiinţă, astronomie, biologie, cultură
generală, mediu, dar şi să participe la activităţile distractive
organizate în zona de joacă special amenajată.

Calendarul Caravanei Minimax: 24 iunie – Oradea, Orăşelul Copiilor;
25 iunie – Sibiu, Esplanada-Cazarma; 26 iunie – Braşov, Centrul
Civic; 27 iunie – Bucureşti, Parcul copiilor (lângă Palatul
Copiilor); 1 iulie – Brăila, Esplanada Dunării; 2 iulie – Galaţi,
Esplanada Dunării; 3 iulie – Constanţa, Intrare Port 2; 4 iulie –
Mangalia, Port turistic.