Carmen a lansat clipul ”Domino”! A fost protagonista unui „lupte” într-o sală de sport!

Redacția / 17.03.2015, 11:00
Carmen a lansat clipul ”Domino”! A fost protagonista unui „lupte” într-o sală de sport!
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că piesa “Domino” a lui Carmen, fiica lui Adi Minune, a fost un real succes, având deja  într-o lună de la lansare peste 4 milioane de vizualizări pe contul oficial de Youtube. Odată cu piesă, Carmen a venit şi cu Domino Dance şi i-a provocat pe toţi să intre în jocul ei.
Tânăra artistă a lansat şi videoclipul “Domino”, la care s-a filmat timp de 16 ore, la o sală de sport. Clipul, în regia lui Simion R Ştefan, este filmat ca un „battle fight”, între elevi de liceu, cu provocări, mişcări şi dansuri antrenante. 
 
„A ieşit un clip pe gustul meu, ne-am distrat foarte mult la filmări şi chiar dacă am filmat timp de 16 ore, nu am simţit cum a trecut timpul pentru că ne-am intrat foarte bine în rol. Sper să vă placă videoclipul „ Domino”! Vă mulţumesc tuturor pentru susţinerea de până acum!”, spune Carmen.
 
Carmen are în spate o echipă de profesionişti care şi-au pus amprenta asupra noii sale imagini şi a stilului bine definit. Piesa “Domino” a fost lansată sub sigla Sprint Music, iar echipa care a transformat-o total este compusă din: Alex Ifimov (hairstyle), Genoveva Haralambie (makeup), Andra Moga (stilist) şi Simion R Ştefan (fotograf şi regizor), iar dansatorii, patru băieţi şi două fete, care o însoţesc  pe scena se numesc TRBL CREW.
 
 
Puteţi să urmăriţi aici videoclipul piesei  “Domino”, în regia lui  Simion R Ştefan. Single-ul este compus de Phelipe şi DJ Rynno!