Carmen Avram – Dincolo de sfîrşit, la ”România, te iubesc!”

– În afară de sistemul medical, cu toate neajunsurile lui, ce altceva îi determină pe români să apeleze la terapiile alternative?
Disperarea. Faptul că medicii îi trimit acasă şi le spun ”Îmi pare rău, nu se mai poate face nimic”. Refuză să creadă şi continuă tratamentul alternativ, sperînd că vor putea înşela moartea. Unora le reuşeşte şi aşa se duce vestea despre o metodă sau alta.

Un alt motiv ar fi că sînt prea creduli şi aici mă refer la cei care, după ce au un diagnostic, nici nu mai trec pe la doctor şi îşi asumă ei sarcina de a se trata, aşa cum cred ei că e bine sau cum au auzit de pe la cunoştinţe ocazionale.

– Ce fel de tratamente, mai mult sau mai puţin convenţionale, urmează?
Gama e foarte largă. Sînt terapii pe bază de petrol, magneţi, cristale, minerale, cartilaj de rechin, cure de sucuri, de legume de diferite culori, în funcţie de boală, post negru întins pe cîteva săptămîni, ca să înfometeze tumoarea, mestecatul de 50 de ori al fiecărei înghiţituri, pase energetice, extrase de urină, de vîsc, de sîmburi de caisă.

Tot felul de metode despre care e greu de spus cum apar, dar care fac carieră. Problema mare e nu că ele există, ci că se aude doar despre oameni care s-au vindecat. Despre cei care mor recurgînd la ele nu se spune nimic.

Românii care înfruntă moartea

– Ai ajuns cu unii români pînă în Brazilia. Pentru ce boli îşi caută aceşti oameni alinarea tocmai acolo?
Cei pe care i-am însoţit noi, eu şi operatorul Andrei Captarenco, în Brazilia aveau boli foarte grave şi tuturor li se spusese că nu mai au opţiuni în medicina alopată sau că variantele pe care le au sînt însoţite de riscuri majore. Vorbesc despre tumori inoperabile sau handicapuri severe.

Oameni tineri, cu familie, care îşi duc boala de ani de zile şi pe care i-am admirat pentru forţa pe care o au şi pentru încăpăţînarea cu care refuză să se dea bătuţi. Pentru că nu e puţin lucru să străbaţi 13.000 de km dus, 13.000 întors, pînă în Brazilia, ca să vezi un vindecător. În cele două săptămîni cît am stat cu ei, m-au impresionat profund, cu poveştile lor, cu dîrzenia de care au dat dovadă.

– Există şi riscuri la care se supun aceşti oameni urmînd astfel de tratamente?
În afara călătoriei lungi şi, fără îndoială, epuizante pentru un om bolnav, nu mi s-a părut că i-a pîndit vreun pericol. Vindecătorul Joao de Deus, sau John of God, face două tipuri de intervenţii – una invizibilă şi una fizică, aceasta din urmă implicînd tăieturi mici pe corp, pense introduse în nas şi un soi de operaţie pe ochi.

Cei din grupul de români au avut doar intervenţii invizibile, ceea ce înseamnă o şedinţă într-o cameră specială, rugăciune şi meditaţie.

Ioan al lui Dumnezeu

– Cum a fost întîlnirea cu vindecătorul brazilian?
John of God e un personaj misterios, care face tot posibilul să rămînă astfel. E greu de spus ce fel de om e, avînd în vedere că el pretinde că, în mare parte, e posedat de diferite spirite, care îl ajută să opereze. El, de altfel, e semianalfabet şi, deci, nu a studiat medicina. De cîte ori are ocazia, spune că el nu a vindecat niciodată pe nimeni, el e doar intermediarul între Dumnezeu şi om.

Potrivit legendei, John of God, omul, nu suportă sîngele şi chiar se bucură că nu ţine minte cu ce se ocupă în timpul transei. Fascinante şi, în aceeaşi măsură, greu de privit, sînt operaţiile fizice pe care le face. Taie pe viu oameni care par să nu simtă nimic. Nu am văzut reacţii de teamă sau de durere, dimpotrivă, cei operaţi sînt extrem de fericiţi că au ajuns pe mîna vindecătorului şi au o credinţă absolută că se vor vindeca.

Mai mult decît atît, rănile, deşi nu sînt dezinfectate, par că nu se infectează niciodată, în pofida faptului că brazilianul scormoneşte uneori cu mîna goală pe sub pielea bolnavului şi, uneori, mai şi scoate bucăţi de carne sau cheaguri de sînge.

România, te iubesc! – Duminică, 18.00, PRO TV