Carnea este mai sănătoasă decât salata din supermarket!

De: Marian Andrei / 27.03.2013, 12:00
Carnea este mai sănătoasă decât salata din supermarket!
Aceasta este părerea bacteriologului britanic Hugh Pennington, profesor emerit la Universitatea Aberdeen din Scoția, exprimată în urma recentului scandal al cărnii de cal.

Pennington a arătat că anumite tipuri de bacterii găsite în pungile cu salata tăiată sunt aproape imposibil de distrus, singura modalitate eficientă fiind gătirea la temperaturi înalte, ceea ce este nu se face cu salata, sau iradierea, opțiune exclusă din start. 

Află prognoza meteo pentru săptămâna viitoare de pe vremea apropo

Bacteriologul a făcut referire la focarul de infecție cu Cryptosporidium, apărut în Marea Britanie și Scoția în urma consumului de salată verde, care a afectat 300 de persoane, dar și la situația de anul trecut din SUA, când unul dintre cei mai mari producători și comercianți din lume de fructe și legume proaspete, Dole, a retras de la vânzare în zece state americane salată verde tăiată, ambalată în pungi de plastic, după ce Departamentul de Sănătate Publică a descoperit eșantioane de produse cu bacterii Listeria.

În comparație, carnea dezvoltă bacterii care sunt mai puțin dăunătoare și care, în plus, te „atenționează” prin mirosul pe care îl dezvoltă. Mai mult, blamata carne de cal este mult mai bună decât carnea de vită pentru că nu conține celebra bacterie E. coli. 

De obicei, mai sigur este să mănânci un hamburger decât salata care îl însoțește„, a conchis profesorul, făcând apel la susținătorii unei alimentații sănătoase să fie mai atenți la ceea ce mănâncă și să spele bine verdeața chiar dacă pe ambalaj scrie că nu necesită spălare.