Cartea de 300 de pagini în care nu există litera E

De: Gabriela Voicu / 16.12.2013, 15:00
Cartea de 300 de pagini în care nu există litera E
"E" este cea mai folosită literă din alfabet și de aceea e greu de crezut că există un roman de 300 de pagini care nu conține deloc această literă.

„E” este cea mai folosită literă din alfabet și de aceea e greu de crezut că există un roman de 300 de pagini care nu conține deloc această literă.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Cartea respectivă a fost scrisă în franceză, în 1969, de Georges Perec și se numește „La Disparition”. Cu excepția numelui autorului, aceasta nu conține litera E, fiind mai degrabă un joc de cuvinte, cu sinonime ale termenilor care conțineau litera E și pe care autorul le-ar fi folosit în mod normal.

Romanul a fost mai târziu tradus în engleză de Gilbert Adair și intitulat „A Void”.

Cartea „La Disparition”, scrisă fără litera E

În anii ’50, Perec a fost membru al OuLiPo, un grup de scriitori devotați jocurilor de cuvinte. El s-a lăudat că poate scrie un roman fără litera E, iar prietenii l-au provocat să o facă și așa s-a născut cartea, o parodie noir presărată cu trucuri stilistice.

Postfața cuprinde o relatare scurtă despre experiența autorului de a scrie acest roman, pe care el a găsit-o amuzantă.

„A Void” nu este prima carte de acest fel. A fost inspirată de „Gadsby”, scrisă de Ernest Vincent Wright în 1939, care cuprinde peste 50.000 de cuvinte fără litera E. Mai sunt și alte cărți similare scrise cu mult înainte.