Casa de milioane de dolari a lui Bill Gates (FOTO)

De: Dragos Tanase / 14.10.2014, 09:00
Mulți oameni visează la casa pe care ar putea-o avea, dacă ar fi bogați. Dar chiar și atunci, dacă ar fi unul dintre cei mai bogati oameni din lume, imaginația sa poate că că nu ar merge atât de departe, în materie de case.

De zeci de ani, Bill Gates a fost și încă mai e unul dintre cei mai bogati oameni din lume. Gates este co-fondatorul Microsoft Corporation (1977), împreună cu un prieten lui din copilărie, și are o avere estimată la 115 miliarde de dolari.

Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?

În iulie 2008, Gates s-a retras de la Microsoft și a cedat operațiunile sale unor angajați de încredere din firma sa, dedicându-și viața acțiunilor caritabile.

Cu toate acestea, după cum a spus chiar el atunci, această decizie a să nu a inseamnat neapărat o retragere completă din fruntea companiei pe care a condus-o timp de 30 de ani, ci doar o „schimbare a priorităților”.

Bill Gates a rămas în continuare președintele Microsoft și acordă consiliere pentru noile produse și strategii ale gigantului IT.

Ulterior, în calitate de co-președinte al Fundației Bill & Melinda Gates, el a donat miliarde de dolari pentru combaterea sărăciei și a bolilor, dar și pentru a sprijini educația.

Cu toate acestea, i-au rămas destui bani să trăiască în lux. Un bun exemplu, în acest sens, este conacul său situat pe malul de est al lacului Washington, supranumită Xanadu 2.0, aflat într-o suburbie elegantă din Medina, Washington, SUA.

Casa este la doar 15 minute de Seattle și la alte 15 minute de sediul Microsoft din Redmond, situat la nord-est.

Casa se află pe o colină, cu vedere spre lac, iar o mare parte din imobil se află la adăpost subteran, sub un mal de pământ. Acest deal artificial sau zid de pământ oferă intimitate, securitate, dar și o izolație excelentă.

Gate a cumpărat terenul în anul 1988, cu 2 milioane de dolari, s-a apucat de lucrări în 1990 și lucrarea a fost terminată în 1997, șantierul costând 63.200.000 de dolari!

O mare parte din casa este realizată din materiale reciclate, Gates investind alte 2 milioane într-o companie de reciclat cherestea, lemnul fiind element de baza folosit în construirea acestui proiect imobiliar colosal!

Mai mult de 100 de electricieni au fost chemați pentru a se ocupa de sistemul tehnologic extins al casei, care este alimentat de zeci de computere și 52 de kilometri de cabluri de fibră optică.

De altfel, casa este o minune a tehnologiei, câteva dintre aplicații putând fi controlate și de pe telefonul mobil sau prin intermediul unei simple comenzi vocale.

De exemplu, cadă poate fi umplută și temperatura apei reglată de Gates, în timp ce acesta se află în drum spre casă, cu ajutoul unui GPS special.

Luminile se aprind automat, atunci când ajungi în casă, boxele sunt ascunse sub tapet, astfel încât muzica te urmărește pe măsură ce explorezi casa. Până și tablourile sunt digitale, imaginile schimbându-se ocazional.

Cu ajutorul unei singure telecomenzi, poți ajusta lumina, temperatura și poți acționa aparatura elctronică din casă. Temperatura și lumina pot fi ajustate automat, în funcție de caracteristicile personale. Te poți uita la un film în timp ce faci turul casei, deoarece filmul se va proiecta în camera în care ești.

Conacul dispune și de un sistem extins de securitate. Activitatea înregistrată în cea mai mare parte a casei, interior-exterior, poate fi vizualizată de camere ascunse în pereți, plafoane, copaci și chiar în pietrele de afară.

Senzorii din casă pot urmări persoanele, la fiecare etaj, cu o precizie de șase centimetri. Sistemul de securitate al casei este, de asemenea, monitorizat de la distanță de către echipa de securitate Microsoft de la campusul Redmond.

Reședința are șapte dormitoare, 24 de băi, șase bucătării, o bibliotecă imensă, o sală de cinema și una de sport (2.500 de metri pătrat), dar și o piscină cu o suprafață de 95 de metri pătrați, care se întinde atât în interiorul casei, cât și în exterior și e dotată cu un sistem audio subacvatic.

Un alt lux major al moșiei sale o constituie plaja de pe malul lacului Washington, pe care se află nisip importat, în fiecare an, de la paradisul tropical din Insulele Windward din Caraibe – Sf. Lucia.

Casa are o suprafață de 6.100 mp, o curte de 2,1 hectare și este construită pe patru niveluri. Ea valorează acum aproximativ 150 de milioane de dolari pe ea, iar impozitul anual este de un milion de dolari. Dar „tatăl” Microsoft câștigă aproximativ 250$ pe secundă…

Sunt mai multe garaje, care pot găzdui în jur de 30 de mașini fiecare, iar unul dintre ele se transformă într- un teren de baschet de interior, la simplă apăsare a unui buton.

Bill Gates a fost atât de pasionat de un arțar în vârstă de 40 de ani, care creștea lângă aleea proprietății, încât a instalat senzori și un calculator pentru a monitoriza starea de sănătate a arborelui, 24 de ore pe zi, dar și necesarul de apă al acestuia.

În cele din urmă, una dintre caracteristicile cele mai impresionante ale conacului este sala de recepție, care este construită în mare parte sub pământ, sub acel deal despre care vorbeam la început.

Sala poate găzdui 200 de persoane pentru cocktail-uri sau opetreceri și include un perete întreg din ecrane video de înaltă definiție.

O bucătărie și un restaurant calitate se află chiar lângă sală, pentru a pregăti alimente și băuturi în timpul party-urilor. Sala de banchet, în sine, depășește suprafața de 2.300 de metri pătrați.