Cât costă recuperarea unei mașini ridicate, la americani

De: Marian Andrei / 02.12.2013, 14:00
Cât costă recuperarea unei mașini ridicate, la americani
Peste 200 de mașini din Chicago au fost ridicate azi noapte de pe străzi, în urma intrării în vigoare a interdicției de a parca pe timpul iernii.

Pentru a putea curăța străzile și a împrăștia material antiderapant, autoritățile din Chicago instituie anual interdicția de a parca mașinile pe străzi în perioada 1 decembrie – 1 aprilie, între orele 3.00 – 7.00.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Deși interdicția se aplică de 12 ani, și anul acesta au fost luați pe nepregătite 239 de șoferi, cărora le-au fost ridicate mașinile.

Pentru recuperarea acestora, șoferii trebuie să plătească 165 de dolari, la care se mai adaugă o taxă de 20 de dolari pentru fiecare zi de staționare.

Frustrarea șoferilor este maximă, pentru că mașinile sunt ridicate chiar dacă nu există zăpadă.

De partea cealaltă, un purtător de cuvânt al Departamentului de srăzi și canalizare a declarat că anul trecut au fost ridicate în prima zi a interdicției 301 mașini, iar în 2011, „doar” 215 mașini.