Cât de bogată este, în realitate, Gabriela Vrânceanu Firea?

De: Nicoleta Nicolae / 07.06.2016, 09:08


Cât de bogată este, în realitate, Gabriela Vrânceanu Firea?
Gabriela Firea ar putea deveni prima femeie care ocupa funcţia de Primar General al Capitalei.

În prezent, Gabriela Firea este senator şi câştigă 60.372 lei pe an, adică aproximativ 5.000 de lei pe lună.  Din 1990 şi până azi, fosta vedetă TV a strans „bijuterii de platină, aur alb şi galben de 14 şi 18 karate, simple sau cu metale preţioase şi semipreţioase: un ceas din perioada interbelică, inele, lănţişoare, brăţări, pandante, coliere şi cercei”, în valoare de 130.000 de euro, aşa cum arată ultima declaraţie de avere a soţului ei, Florentin Pandele, primar al localităţii Voluntari.

De asemenea, Firea mai are tablouri (uleiuri, acuarele şi gravuri) în valoare de 110.000 euro. Toate obiectele pretioase si cele de arta apartin exclusiv Gabrielei Firea, majoritatea fiind dobandite inaintea casatoriei, consemnează wowbiz.ro.

În plus, Gabriela Firea s-a mai ales cu 240.000 de euro rezultaţti din vânzarea unui imobil situat pe strada Iancu Nicolae din Voluntari, unde a locuit înainte să se căsătorească cu Pandele. Cu banii obţinuţi şi-a achitat un credit de 315.000 euro, însă mai are de plătit altul de 48.109 euro. De pe urma fostului soţ decedat, ea a mai primit o cotă de 81,25% dintr-o suprafaţă de 2.300 mp de teren forestier (pădure) în aceeaşi localitate.
Cu toate astea, în conturi, Firea are doar 3.608 lei, 5.023 dolari şi 10.069 euro, însă are de recuperat aproape 100.000 de euro din împrumuturi date în nume personal către diverse persoane fizice.